Elev de 13 ani, participant la Olimpiada de matematică, în stare gravă, după ce a căzut de la etajul 4 al unui hotel din Hunedoara

Elev de 13 ani, participant la Olimpiada de matematică, în stare gravă, după ce a căzut de la etajul 4 al unui hotel din Hunedoara

Un copil de 13 ani a fost internat în stare gravă miercuri seara în Spitalul municipal din Hunedoara, după ce a căzut de la etajul 4, pe scara interioară a unui hotel din localitate.

Copilul care a căzut miercuri seara de la etajul patru pe scara interioară a unui hotel din municipiul Hunedoara este din judeţul Galaţi şi venise în oraş, împreună cu tatăl său, pentru a participa la olimpiada naţională de matematică, relevă primele date ale anchetei poliţiştilor.

„Poliţiştii au stabilit că minorul, elev al unui liceu din judeţul Galaţi, era cazat la respectivul hotel împreună cu tatăl său şi participa, zilele acestea, la olimpiada naţională de matematică. Din nefericire, se pare ca acesta s-a dezechilibrat şi a căzut de la înălţime, de pe balustrada scării, de la etajul 4 al hotelului”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Bogdan Niţu.

Potrivit poliţiştilor, băiatul, în vârstă de 13 ani, a fost grav rănit şi transportat de un echipaj al ambulanţei la spitalul municipal din Hunedoara.

„La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Ambulanţei, care a stabilizat victima şi a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe Hunedoara. Copilul este în stare gravă, fiind internat pe secţia de ATI pentru a fi stabilizat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.

Potrivit acestuia, copilul este în comă şi prezintă un traumatism cranian grav. Medicii au luat decizia ca băiatul să fie transportat la Spitalul Judeţean din Timişoara, la Secţia de neurochirurgie.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top