Purtătorul de cuvânt al CNAS a demisionat după nefericita declarație „oamenii mor oricum”

Purtătorul de cuvânt al CNAS a demisionat după nefericita declarație „oamenii mor oricum”

Purtătorul de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și-a dat demisia. Decizia lui Daniel Osmanovici a venit după ce premierul Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Sănătății, Sorina Pintea, demiterea atât a purtătorului de cuvânt, cât și a președintelui CNAS.

Daniel Osmanovici declarase, după mai bine de două săptămâni în care sistemul informatic al instituției nu funcționa, că "oamenii mor oricum, cu sau fără sistem".

Viorica Dăncilă a cerut, joi, demiterea purtătorului de cuvânt al CASMB dar şi a directorului instituţiei după ce Daniel Osmanovici.

„Am văzut declarațiile purtătorului de cuvânt de la casa asigurărilor de sănătate ceea ce arată că nu are ce căuta în această funcție, de aceea solicit ministrului Sănătății demiterea purtătorului de cuvânt al Casei Asigurărilor de Sănătate și a directorului Casei Asigurărilor de Sănătate. Nu vom accepta niciodată ca un funcționar public, un om care deține o anumită funcție să aibă astfel de cuvinte pentru cetățeni”, a declarat Viorica Dăncilă într-o declaraţie de presă.

Platforma online care gestionează cardurile naţionale de sănătate este blocată pentru a 21-a zi consecutiv.

Atât medicii, cât și pacienții au ajuns într-o situație disperată. Primii nu pot, conform legii, să efectueze niciun fel de operațiuni medicale fără să le înregistreze prin cardul național de sănătate, dar sunt de multe ori ”obligați” de situație, în contextul în care unii pacienți sunt în stare gravă sau au nevoie urgentă de rețete sau trimiteri către medicii specialiști. „Oamenii mor oricum, şi cu, şi fără sistem”, a fost răspunsul cinic al CNAS.

Osmanovici a încercat să se scuze după ce a făcut afirmaţia cinică, dând vina pe jurnalistul care i-a luat interviul: „Am greșit. Mi s-a părut atât de revoltătoare speculația jurnalistului că din cauza blocajului temporar al platformei online ar putea muri oameni, încât am reacționat într-un mod total nepotrivit și lipsit de empatie. Pentru cine are răbdarea să asculte declarația mea va înțelege mai bine”.

 

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top