fbpx
 
UPDATE. ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 – Prezența la vot. Câți ieșeni au ieșit la urne

UPDATE. ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019 – Prezența la vot. Câți ieșeni au ieșit la urne


Duminică, 10 noiembrie, românii sunt așteptați la vot, la alegeri prezidențiale 2019. Dacă viitorul președinte nu va fi decis în primul tur, pe data de 24 noiembrie 2019 se organizează al doilea tur de scrutin.

Update - 21.00

La această oră, la nivel național, au votat 8.683.681 de români, reprezentând 47,66% din persoanele cu drept de vot. La Iași, au votat 335.703 persoane, reprezentând 43,21% din alegători.

Update - 20.30

Cu jumîtate de oră înaintea închiderii urnelor de vot, La Iași prezența este în continuare sub media națională, adică de 42,97%. Deci, doar 333. 831 de persoane au votat. La nivel național, prezența este de 47,38%.

Până la acest moment, la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată al MAI au fost înregistrate 146 de sesizări cu privire la săvârșirea unor posibile contravenții și infracțiuni electorale.

Peste 70 dintre semnalările de incidente electorale nu s-au confirmat.

Polițiștii efectuează cercetări cu privire la 28 de posibile fapte de natură penală.

De la începerea votării, au fost constatate 23 de contravenții, fiind aplicate 9 avertismente și amenzi de peste 12.000 de lei.

Cele mai multe sesizări de incidente electorale au fost înregistrate în Dolj (18), București (15), Giurgiu (13), Argeș (9), Dâmbovița și Vrancea cu 8.

Evenimentele semnalate în ultimele ore:

Polițiștii argeșeni au deschis dosar penal pentru coruperea alegătorilor după ce au depistat în trafic un microbuz plin cu persoane, care se deplasa cu alegători la o secție de votare din Recea.

De asemenea, se fac cercetări în mai multe cazuri în care alegătorii și-au postat pe rețele de socializare fotografii cu buletinul de vot.

Poliţiştii din județul Dolj au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale după ce un membru al unei secţii de votare, care s-a deplasat cu urna mobilă la domiciliul unei femei de 74 de ani, a aplicat ştampila de vot în locul acesteia, iar soțul a semnat în listele electorale în locul ei.

În județul Suceava se fac cercetări după ce membrii unei secții de vot s-au deplasat cu urna mobilă, fără a fi însoțiți de reprezentanți MAI. Aceeași situație s-a înregistrat și la o secție din județul Vaslui. La o altă secție de votare tot din jud. Vaslui, urna de vot a fost desigilată după ce un alegător a introdus, din greșeală, lista electorală în același timp cu buletinul de vot.

Un bărbat din Focșani a fost sancționat cu avertisment după ce a reclamat la 112 că nu a fost lăsat să voteze când de fapt se prezentase la altă secție de votare decât cea la care era arondat.

Un bărbat cu dublă cetățenie a depus plângere pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale împotriva președintelui unei secții de votare din Sibiu, care nu i-ar fi permis să voteze cu cartea de identitate provizorie, bărbatul fiind lăsat să voteze însă de președintele altei secții.

Update - 19.00

Peste 8,2 milioane de români (45,19%) au votat până la această oră. La Iași, prezența este de 41,15%, 319.693 de persoane exprimându-și opțiunea de vot.

Update - 18.40

312.250 de ieșeni (40.22%) au trecut până acum pe la secțiile de vot din județ. La nivel național, prezența la urne este de 44,20%.

Update - 17.00

La această ora, prezența la urne este 38,79%, la nivel național. 7.068.047 de români și-au exprimat opțiunea. La Iași, prezența la urne este în continuare sub media națională, de doar 35,95%, adică 279.323 de persoane cu drept de vot.

UPDATE - 14.30

Aproape 5 milioane de români, reprezentând 27,13%, s-au prezentat la urne până la această oră. Iașul, în continuare se află sub media național, doar 25,23% dintre alegători fiind prezenți în secțiile de votare din județ. În cifre exacte, 196,058 de ieșeni și-au exprimat până la ora 14.30, opțiunea.

Update - ora 12.00

Peste o sută de mii de ieșeni au votat până la mijlocul zilei. Mai exact, 110.083, reprezentând 14,17% din persoanele cu drept de vot. Cu toate acestea, Iașul se află sub media națională care este de 15.73. Până la această oră, au votat 2.837.484 de români.

UPDATE - Ora 11.00

Prezența la vot, la ora 11.00, la nivel național, este de 2.198.025 de alegători, adică, 12,06% din populația cu drept de vot.

La Iași, prezența la urne este sub media națională, de 11.09%, adică 86.177 de alegători.

Știre inițială

Urnele de vot s-au deschis, duminică, la ora 07:00. Este pentru a opta oară când românii își aleg președintele.

Primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale 2019 are loc pe 10 noiembrie în România, în timp ce alegătorii din străinătate au început să voteze încă din 8 noiembrie.

Au dreptul să voteze cetăţenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv. Nu au dreptul de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Buletinele de vot au ajuns la secţiile de votare din toată ţara, iar românii vor putea merge la urne de la 7 dimineaţa până la 9 seara. Durează câteva minute pentru fiecare vot, dar dacă, după această oră, vor mai fi oameni în secţia de votare care nu au apucat să-şi exprime opţiunea, programul va fi prelungit până la miezul nopţii, astfel încât toţi cei aflaţi la coadă să îşi exercite dreptul de a vota.

Pe buletinul de vot sunt prezenţi cei 14 candidaţi înscrişi în cursa pentru Cotroceni. Intraţi singur în cabina de vot, stampilaţi patrulaterul cu numele candidatului dorit, împăturiţi buletinul de vot, apoi îl introduceţi în urnă. Returnaţi ştampila şi tot atunci veţi primi înapoi şi actul de identitate.

Câți ieșeni au ieșit la vot până la ora 10.00

La nivel întregului judeţ au votat, până la ora 10.00, 47.611, din care 26.419 în mediul rural şi 21.192 persoane, procentul din total votanţi fiind de 6,12%. La nivel naţional au votat 6,89% mai mulţi decât la alegerile prezidenţiale din 2014 şi europarlamentare din 2019.

În judeţul Iaşi au fost amenajate 748 de secţii de votare, 247 dintre acestea fiind pe raza municipiului reşedinţă de judeţ. Dintre cei 776.826 de alegători înscrişi în listele permanente, 386.783 sunt în mediul urban, iar 390.043 în mediul rural.

În municipiul Iaşi sunt aşteptaţi 317.060 de alegători, o creştere de 7% faţă de primul tur al prezidenţialelor din 2014, respectiv peste 22.000 de persoane. Pentru a afla la ce secţie de votare eşti arondat, poţi accesa www.registrulelectoral.ro.

AICI poate fi aflate în timp real prezența la vot din fiecare județ.

MAI: „Procesul electoral a început fără incidente”

Procesul electoral la alegerile prezidenţiale a început, la ora 07,00, fără incidente, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

Ea a prezentat, într-o declaraţie de presă la sediul MAI, modul în care se desfăşoară alegerile prezidenţiale şi principalele drepturi şi obligaţii ale cetăţenilor şi membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi sancţiunile pentru nerespectarea regulilor privind scrutinul.

„Preşedintele Biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii, inclusiv măsurile pentru menţinerea ordinii publice. Atribuţiile acestuia se întind şi în afara localului de votare, în curtea acestuia, în jurul localului de vot, precum şi pe străzi şi în pieţe publice, până la o distanţă de 500 de metri. În această zonă de protecţie a secţiilor de votare este interzisă staţionarea oricărei persoane mai mult decât timpul necesar pentru a vota”, a amintit Dajbog.

Ea a precizat că persoana care refuză să se conformeze dispoziţiilor preşedintelui Biroului electoral al secţiei de votare cu privire la menţinerea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei. Cu aceeaşi amendă se pedepseşte comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice în zona de protecţie a localului de vot, între orele 07,00 - 21,00, precum şi continuarea propagandei electorale şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de vot să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.

„Oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Persoanele care votează de două sau de mai multe ori, votează fără a avea acest drept, introduc în urnă mai multe buletine de vot decât au dreptul, folosesc un act de identitate nul ori fals ori un buletin de vot fals se pedepsesc cu închisoare de la şase luni la trei ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi”, a spus oficialul MAI.

De asemenea, împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani.

„Atacul prin orice mijloace asupra secţiei de vot se pedepseşte cu închisoare de la doi la şapte ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Violarea secretului votului se pedepseşte cu amendă, dar dacă fapta este comisă de un membru al Biroului electoral al secţiei de votare pedeapsa este de la şase luni la trei ani sau amendă”, a indicat Dajbog.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30