Miercuri, 13 12 2017
ReporterIS - Sanatate

Un candidat pentru un post de asistent de cercetare a cerut în instanţă recorectarea lucrării la proba scrisă, după ce doi dintre membrii comisiei de contestaţii ar fi făcut parte şi din cea de examen.

 

Iniţial, era pe cai mari

Marius Hriscu a cerut Tribunalului Iaşi anularea rezultatelor comisiei de contestaţii, din 21 iulie, la proba scrisă de la un concurs de asistent cercetare ştiinţifică, specializarea Istorie Contemporană. Totodată, tânărul a solicitat şi recorectarea tezei sale de către o altă comisie, legal constituită.

Marius Hriscu susţine, în cererea de chemare în judecată, că a participat la concursul organizat de Institut pe 17 iulie, obţinând cea mai mare notă dintre cei cinci candidaţi, la diferenţă de un punct de următorul clasat. Astfel, unul dintre membrii comisiei l-ar fi notat cu nota 7, iar al doilea cu 6,20. La cea de-a doua probă, care consta în analizarea unui dosar cu contribuţiile ştiinţifice ale candidaţilor, toţi ar fi obţinut nota 10.00.

A fost respins la concurs

După cele două probe de concurs, directorul institutului a anunţat că nu a obţinut nimeni nota 7 şi că se va scoate din nou postul la concurs”, a precizat reclamantul în acţiune. Tânărul mai susţine că a solicitat baremele de corectare pentru a vedea unde a fost depunctat, precum şi copii după teza la proba scrisă şi borderourile de corectare ale celor doi corectori, dar nu le-a primit.

Nici la contestaţie nu ar fi avut mai mult noroc, fiind declarat tot respins. Marius Hriscu susţine însă că doi dintre membri comisiei de examen, respectiv istoricii Cătălin Turliuc şi Dorin Dobrincu, ar fi făcut parte şi din comisia de la contestaţie, alături de un specialist în istorie modernă şi nu contemporană.

 

A cerut expertiză

Recorectarea lucrării de către aceeaşi comisie mi-a încălcat în mod flagrant dreptul de a participa la un concurs organizat în condiţii de legalitate şi egalitate de şanse”, a menţionat Marius Hriscu în acţiune. Acesta a cerut instanţei efectuarea unei expertize în vederea reevaluării lucrării sau să se solicite un punct de vedere a unor specialişti în istorie contemporană. „Clientului meu i s-a făcut o mare nedreptate şi urmează ca instanţa să se pronunţe asupra acestui aspect”, a declarat Răzvan Huţanu, avocatul lui Marius Hriscu.

Profesorul universitar Gheorghe Cliveti, directorul Institutului, nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei pentru a oferi un punct de vedere legat de această situaţie.

Published in Slideshow HOMEPAGE

Consilierul judeţean PNL Constantin Şerban, care a obţinut în această toamnă funcţia de director la Şcoala gimnazială „Mihai Codreanu”, are normă şi la Palatul Copiilor, unde ar trebui să predea „Educaţie pentru cetăţenie democratică”. Şerban ar trebui să ţină cursurile de trei ori pe săptămână, o dată miercurea şi de două ori joia. REPORTER DE IAŞI a mers la Liceul „Petru Poni“, unde Şerban ar trebui să ţină aceste ore, dar nu profesorul nu a fost de găsit niciodată. Cu toate acestea, el ia bani ca şi cum le-ar fi ţinut.

 

Două zile, nici vorbă de cursuri

Miercurea trecută, de la ora 11.00 la 12.40, Şerban avea curs cu una dintre cele două grupe şi jumătate pe care le are, teoretic, la Palatul Copiilor. Numai că la etajul al doilea al liceului, unde în mod normal trebuia să aibă loc cursul, am găsit uşa închisă.

A doua zi, povestea s-a repetat. Şerban nu a ţinut nici cursul de la 11.00 la 12.40 şi nici pe cel de la ora 14.00 la ora 15.00. Mai mult, niciun copil nu a venit la aceste cursuri. În aceste condiţii, fie copiii au fost anunţaţi că orele nu se ţin, fie cele două grupe şi jumătate, adică 25 de copii, sunt trecute fictiv în catalog de către Constantin Şerban.

 

Director: „Joi a fost la Primărie“

Directorul Palatului Copiilor, Adrian Dobranici, spune că a discutat cu Constantin Şerban despre absenţele de săptămâna trecută şi că acesta i-a transmis că miercuri a ţinut cursul, iar joi nu a ţinut orele deoarece a fost la Primărie să rezolve o problemă în calitatea sa de director la Şcoala „Mihai Codreanu”. „Vom continua să verificăm dacă miercuri domnul profesor chiar a ţinut orele. În cazul în care se va demonstra că nu a ţinut ora de miercuri, aceasta nu va fi plătită. Mai mult, aşteptăm ca domnul Şerban să ne prezinte exact când va recupera orele de curs pe care trebuia să le ţină joi. Vom urmări să vedem dacă acele ore chiar se vor ţine“, menţionează directorul Dobranici.

În cursul documentării, REPORTER DE IAŞI a aflat că la liceul ieşean sunt mai multe săli unde ar trebui să se ţină cursuri de către cadre didactice de la Palatul Copiilor, însă la unele dintre acestea profesorii nu prea vin. De exemplu, la cursul de pictură copiii au venit împreună cu părinţii sau cu bunicii, însă profesoara lipsea.

 

Refuză să dea informaţii

REPORTER DE IAŞI a solicitat de la Palatul Copiilor lista celor 25 de cursanţi de la “Educaţie pentru cetăţenie democratică”, însă Constantin Şerban a refuzat să o facă publică. „I-am solicitat domnului Şerban acea listă, însă dumnealui a refuzat să ne furnizeze aceste informaţii. Catalogul este la domnul profesor şi doar el poate da acele date“, spune secretara de la Palatul Copiilor, în timp ce directorul Dobranici susţine că va încerca să afle de la copiii care urmează acel curs sau de la părinţii acestora dacă acele cursuri se ţin într-adevăr: „Vom discuta cu părinţii copiilor de la acest curs pentru a vedea exact care este situaţia.“

 

Şerban: „Mă îmbolnăviți!“

Întrebat de ce nu a susţinut nicio oră de curs săptămâna trecută, Constantin Şerban a reacţionat extrem de violent. „Nu este treaba dv. ce ore ţin eu la Palatul Copiilor. Este treaba Inspectoratului. Nu am de ce să vă răspund la nicio întrebare. Mă stresaţi, nu aveţi voie să mă urmăriţi“, a spus, pe un ton ridicat, Constantin Şerban, fără a dori să dea vreo explicaţie pentru lipsa sa de la cele trei cursuri pe care trebuia să le ţină săptămâna trecută.

Surse din Palatul Copiilor spun că la plata cu ora, cum este remunerat Şerban, un profesor nu câştigă mai mult de 1.000 de lei pe lună. Pe de altă parte, în cea mai recentă declaraţie de avere, din vara acestui an, Şerban menţiona că a încasat de la Palat 42.000 de lei, ceea ce ar însemna o medie de 3.500 de lei lunar. El a fost directorul Palatului Copiilor doar până în luna martie 2016, perioadă care nu este prinsă în declarația de avere completată în iulie 2017.

Şerban nu a vrut să dea explicaţii reporterului despre această situaţie.

Published in Slideshow HOMEPAGE
Miercuri, 22 Noiembrie 2017 15:50

Beer Zone, locul unde berea te iubeşte

Primul loc din Iaşi unde găseşti bere de care nici cu gândul nu gândeşti a ridicat ştacheta. Spaţiul situat la doi paşi de strada Lăpuşneanu s-a extins şi s-a transformat complet. Cea mai importantă informaţie este însă alta: are şi mai multă bere.

După ce s-a modernizat, un pub din Iaşi a devenit locul cu cea mai mare diversitate de bere din ţară. Orice iubitori de bere bună are de ales dintre cele 200 de sortimente de bere la sticlă şi o baterie de 24 de draught-uri. Cu această ofertă generoasă, Beer Zone se înscrie pe “radarul” oricărui iubitor de bere.

 

Ostatici de bunăvoie

Răspunsul la întrebarea „Ce au în comun un fost jurnalist, un arhitect şi un avocat?“ îl poţi găsi chiar în centrul Iaşului, la unul dintre cele mai deosebite spaţii de craft beer din ţară. Cum treci pragul Beer Zone, uiţi că eşti în România. Locul e amenajat în aşa fel încât, odată intrat, să-ţi fie cât mai greu să ieşi.

Un blat de bar generos, căruia un tâmplar i-a creat un plăcut efect de îmbătrânire forţată, e martorul multor prietenii care s-au închegat pe loc.

În spatele barului, 24 de capete draught sunt gata să satisfacă şi cea mai exigentă poftă, în timp ce 200 de sortimente de bere la sticlă îşi expun etichetele în frigidere.

În jur, arhitectul “şi-a cam făcut de cap”. Accente bine dozate de cărămidă, susţinute de tonul cald al lemnului, creează o atmosferă intimă şi prietenoasă. O puzderie de nituri şi elemente metalice, inclusiv în tavan, dau tonusul masculin de care locul avea nevoie pentru a pune în valoare fetele.

Doar bere craft

În berile de la Beer Zone găseşti cam orice gust îţi trece prin minte: bere fiartă, note de ciocolată, cafea, cireşe, piersici, soc sau burbon etc – un luuuung etc. Şi paletarul de culori e consistent, de la blond-palid până la roşu sau negru ca smoala.

Nu vindem beri industriale, ci numai beri craft. Vindem doar beri al căror proces de producţie este respectat cu sfinţenie şi care nu se bazează pe chimicale”, se mândreşte Iulian Bănilă, fost jurnalist, în prezent administrator al pub-ului.

Spre deosebire de berile industriale, berile comercializate aici seduc pe toate planurile: miros, culoare şi gust. Fiecare sortiment are paharul lui. „E ca la vinuri. În funcţie de tipul de bere băut, este importantă forma paharului. Avem numeroşi clienţi care spun că berea de acest tip le oferă aceeaşi experienţă ca vinurile de calitate”, spun reprezentanţii barului.

 

Muzica, se putea fără ea?

În serile de week-end, e greu să găseşti un loc liber în Beer Zone. Atmosfera pub-ului devine plăcută şi datorită muzicii de calitate. Jazz şi rock vechi – numai bune de ascultat la o halbă de bere. Tom Waits, Nick Cave, Vladimir Vîsoţki, King Crimson, Nina Simone sau Pink Floyd ajută ca berea să curgă în valuri, alături de vorbe de duh şi amintiri de neuitat.

Un alt punct forte al barului este servirea. Este posibil ca unii clienţi să nu fie iniţiaţi în tainele berii cu tradiţie şi, tocmai de aceea, personalul este dispus oricând să acorde consultaţii gratuite. Verificaţi această informaţie din trei capete draught, pardon, surse.

Toate acestea par motive întemeiate pentru ca oamenii de calitate să se strângă la o bere bună, la Beer Zone.

 

O bere ca votca

Bere de 40% alcool

Dacă aveaţi impresia că o bere are maximum 6-7% alcool, greşiţi. Pentru o seară, în pub-ul de pe Lăpuşneanu a poposit o bere cu 40% alcool, adică gradele unei votci serioase. Pentru că procedeul de fabricare a berii scoţiene Sink the Bismarck, făcută de Brewdog este costisitor, mai mulţi prieteni au pus mână de la mână şi i-au făcut “de petrecanie” sticlei.

Adrian, acest enciclopedist-maratonist de la Beer Zone. Ştie ce hram poartă toate sticlele şi halbele şi ţi le aduce cât ai zice “bere”

 

Published in Reportaje

Moțiunea de cenzură depusă de PNL și USR, intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, va fi dezbătută și supusă votului joi, de la ora 11,00, după cum au decis Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului.

(Agerpres/FOTO arhivă romaniatv.net)

Published in Fiscalitate

Preşedintele Klaus Iohannis va participa miercuri, la Ploieşti, la dezbaterea ‘Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire’, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

‘Dezbaterea are loc în contextul în care ne apropiem de intrarea în anul Centenarului Marii Uniri. Este un prilej important în care se poate trage linie, se poate face o analiză în legătură cu locul în care se află România în acest moment, în ce stadiu de dezvoltare sunt comunităţile României, dar este şi un prilej important pentru aleşi să-şi informeze cetăţenii în legătură cu perspectivele pe care le au în vedere privind dezvoltarea zonelor rurale şi urbane în România în perioada următoare’, a informat Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni.

Dezbaterea, la care vor participa aleşi locali, reprezentanţi ai mediului academic şi de afaceri şi ploieşteni, este organizată de Primăria locală şi Universitatea de Petrol şi Gaze.

(Agerpres/FOTO arhivă romaniatv.net)

Published in Eveniment

A fost aleasă în funcție la data de 22 noiembrie 2005 (de către Bundestag, parlamentul german), realeasă la 28 octombrie 2009, la 17 decembrie 2013, la 24 septembrie 2017

*

Născută la Hamburg, Angela Dorothea Kasner a crescut în Germania comunistă, acolo unde tatăl său, pastor fiind, se instalase pentru a predica[1]. Copil[2] înzestrat pentru rusă și matematică, mare admiratoare a Ecaterinei a II-a a Rusiei, a mărturisit, recent, că eroarea tinereții o îndemnase să se îmbete cu lichior de cireșe, la vârsta de 18 ani. În 1978, Merkel a absolvit Facultatea de Fizică a Universității „Karl Marx” din Leipzig. În 1986, a dobândit titlul „Dr. rer. nat.”. Pe timpul școlii liceale și al facultății, a intrat în organizația socialistă de tineret „Freie Deutsche Jugend” (FDJ) ( „Tineretul German Liber”), fără a deveni și membru de partid. Doctor în fizică, cercetătorul științific Angela Merkel a locuit, între anii 1986-1990, într-un cartier mărginaș al Berlinului[3]. Pe atunci, Merkel nu-și îngăduia să afirme propria personalitate, propriile idealuri – altele decât cele ale partidului, ale guvernului, ale securității de stat. Foștii vecini, intervievați de presă, au relatat că și-o amintesc ca pe un om liniștit, retras, studios, preocupat de profesie, de micile tabieturi, de saună. În ziua de 9 noiembrie 1989, atunci când era prăbușit faimosul zid al rușinii, Merkel ieșise de la obișnuita baie de aburi, pentru a bea o bere cu un prieten[4]; la berărie, a aflat că un puhoi de lume se revarsă către Berlinul de Vest, direcție strict interzisă până atunci.

Devine adjunctul purtătorului de cuvânt al primului (și ultimului) guvern al RDG ales democratic. Remarcată de Helmut Kohl, în 1990, „puștoaica” primește două portofolii de la „cancelarul Reunificării”, profitând apoi de scandalul finanțării oculte a CDU pentru  a-i lua locul mentorului său (în 2000) la conducerea formațiunii. Protestantă, se impune[5] în calitate de șef al unui partid de tradiție catolică, dominat de bărbați originari din Germania de Vest. La alegerile federale germane (anul 2005), a fost aleasă membru al parlamentului german, reprezentând electoratul unei circumscripții electorale din landul MecklenburgPomerania Inferioară. În presă, mai ales în cea britanică, Merkel a fost frecvent comparată cu fostul prim-ministru britanic Margaret Thatcher[6]; ambele sunt femei care fac parte din partide conservatoare, având și un stil de conducere asemănător. La 10 octombrie 2005, CDUCSU și SPD au căzut de acord ca Merkel să fie propusă în fața Bundestagului pentru fotoliul de cancelar federal. La data de 22 noiembrie 2005Bundestagul a ales-o pe Merkel în funcția de cancelar federal, cu 397 de voturi pentru, 212 împotrivă și 12 abțineri. După noile elegeri federale din 2009 s-a creat o nouă coaliție guvernamentală[7] între fracțiunea parlamentară CDU/CSU(„Uniunea creștină”) și FDP (liber-democrații). Noul parlament (Bundestag) a reales-o pe Merkel drept cancelar al Germaniei. Merkel  și-a numit apoi miniștrii, având drept nou vicecancelar și, în același timp, nou ministru de externe pe Guido Westerwelle, președintele FDP. Acest nou guvern a primit titulatura de „Cabinetul Merkel II”.

Deloc întâmplător, în 2009 a fost numită de revista „Forbes Magazine” drept cea mai puternică femeie din lume. La 12 octombrie2010, Angelei Merkel i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babes Bolyai din Cluj, pentru „contribuția de importanță istorică la unificarea europeană și pentru rolul de importanță mondială jucat în înnoirea cooperărilor internaționale”.  

În urma alegerilor federale din 2013, a format o mare coaliție (CDU/CSU-SPD). În 17 decembrie 2013, Angela Merkel a fost aleasă de Bundestag pentru a treia oară în funcția de cancelar federal. „A devenit un fel de mamă a națiunii”, aprecia politologul Oskar Niedermayer. „Ea încarnează numitorul comun al muritorilor(…) și apără interesele germane” în criză. „Toate acestea o fac să pară foarte calmă și cu picioarele pe pământ, ceea ce oamenilor le place”. Adversarii săi îi reproșează o gestionare de pe o zi pe alta, fără viziune politică. Angela Merkel se dorește a fi pragmatică. Nu se teme de virajele la 180 de grade[8]. Biograful Gerd Langguth o prezintă ca pe „un sfinx” care a învățat din anii petrecuți în dictatura est-germană să își ascundă opiniile. Ironizată pentru lipsa ei de eleganță, de către Karl Lagerfeld, cancelarul în costum cu pantalon – un singur model în zeci de culori – a optat pentru discreție în privința vieții sale private; poate fi văzută, frecvent, în timp ce își face cumpărăturile la supermarket; singurul său lux, întro vacanță, a fost o seară la festivalul „Wagner” din Bayreuth, după care a dispărut la munte pentru a face drumeții…

Imediat după ce era aleasă, pentru a 8-a oară, „șef” al partidului, a fost proclamată Personalitatea anului 2014 de publicația britanică „Times” – pentru „menținerea stabilității în Europa”. „Angela Merkel a acționat cu un om politic excepțional într-un moment în care relațiile între Est și Vest se aflau în pragul celei mai grave crize geopolitice de la încheierea războiului rece”. Poate fi evocată, în special, contribuția cancelarului german la „negocierile tensionate între Occident și președintele rus Vladimir Putin”, după alipirea peninsulei Crimeea la Federația Rusă[9], denunțată drept o anexare de către autoritățile de la Kiev și țările occidentale. Merkel, „Doamna necesară”, cel mai proeminent politician european, este și cea mai puternică femeie din lume și „personalitatea anului 2014”[10], conchide „The Times”…

*

Duminică seara (20 noiembrie 2016), într-o conferință de presă organizată la Berlin, după o întâlnire cu liderii formațiunii sale, Partidul Creștin Democrat (CDU), Angela Merkel le-a declarat jurnaliștilor:„M-am gândit fără oprire la această decizie, dar sunt pregatită să candidez din nou!”; „Aceste alegeri vor fi și mai dificile decât cele trecute, pentru că ne confruntăm cu o polarizare puternică a comunității”, a mai precizat Merkel, potrivit Deutsche Welle. Sondajele erau optimiste în ceea ce privește intenția de vot. O cercetare arăta faptul ca partidul lui Merkel ar obține 32% la alegerile legislative din 2017…

Angela Merkel a câştigat, duminică 24 septembrie 2017, cel de-al patrulea mandat de cancelar al Germaniei… Al patrulea mandat venea cu noi provocări, (poate) cea mai importantă fiind gestionarea relațiilor Uniunii Europene cu Statele Unite ale Americii(conduse de Donald Trump). Miliardarul devenit președinte are viziuni diferite față de Merkel în multe privințe, printre care imigrația, agresiunile Rusiei, tratatul de liber schimb dintre cele două părți. Unii așteaptă să analizeze modul cum Merkel va gestiona situația, în contextul în care întâlnim deja îngrijorări potrivit cărora relațiile dintre S.U.A. și Europa ar putea să fie compromise. După ce Trump a câștigat alegerile prezidențiale din S.U.A., Merkel l-a felicitat și a promis să colaboreze cu viitorul lider de la Casa Albă: „Germania și America sunt legate prin valori – democrație, libertate, respectarea statului de drept, demnitatea oamenilor indiferent de originea, culoarea pielii, religia, genul, orientarea sexuală sau opiniile politice pe care le au; în baza acestor valori, mă angajez să cooperez îndeaproape cu (…) Donald Trump”…

A câştigat alegeriletotuşia pierdut. CDU este din nou cea mai mare forţă politică a ţăriidar a suferit şi pierderiVictoriapopuliştilor de dreapta din „Alternativa pentru Germania” (AfD) este pusă pe seama CDU. În ziua de după alegeri, Angela Merkel a încercat să dea explicaţii. Părea stăpână pe sine, cu chipul aproape împietrit. A fost „o analiză lucidă” pe marginea migraţiei electoratului şi a succesului formaţiunii AfD. „Ca Uniune, am avut 12 de ani de răspundere guvernamentală. Este un interval de timp foarte lung, nimic nu este bătut în cuie, nu se ştie dacă după 12 ani mai primeşti încă un mandat sau nu”, afirmase noul, pe cât de vechiul, cancelar. Rezultatul alegerilor a fost „o polarizare şi, în mod evident, ca persoană, are legătură şi cu mine”, a mărturisit Angela Merkel. Cu toate acestea, inclusiv după alegeri, „Doamna necesară” interpretează drept corecte deciziile politice în domeniul migraţiei – pe care demoscopii le consideră principalul motiv al pierderii de voturi. Un ţel important este recâștigarea electoratului de la AfD, printr-o politică adecvată…

 

[1] Tatăl Angelei Merkel, pastorul luteran Horst Kasner, și mama, Herlind Kasner, născută Jentzsch, profesor de latină și engleză, s-au mutat, imediat după nașterea Angelei, de la Hamburg (RFG) în RDG…

[2] Visa să devină patinator artistic…

[3] Accesibil vizitatorilor, apartamentul poate fi închiriat turiștilor, la prețul de 55 euro/noapte; situat într-un bloc, cuprinde două camere moderate, bucătărie luminoasă și o baie, în total 55 mp, toate încadrându-se unei construcții tipice fostei Germanii Răsăritene, afirma „Reality Mail

[4] Între 1977 și 1982 a fost căsătorită cu fizicianul Ulrich Merkel. Din 1998 încoace este măritată cu chimistul Joachim Sauer. Din ambele căsătorii nu au rezultat copii… A păstrat numele de Merkel de la primul său soț…

[5] Toţi potențialii săi rivali au fost eliminați…

[6] Prima femeie (prima, pe plan european, de după Margaret Thatcher) care a condus Germania, care guvernează un stat de asemenea importanță…

[7] Grație unei alianțe între conservatori și social-democrați, uzura nu părea să o afecteze. Anduranța sa în timpul summiturilor europene de la Bruxelles, alături de pasiunea pentru operă, i-au adus numele de „Regina nopții. La conducerea unei coaliții cu liberalii (FDP), din 2009, beneficia în Germania post-conflagrație de o popularitate fără precedent (aproximativ 60% opinii favorabile)…

[8] Precum cel spectaculos privind energia nucleară… În 2010, Merkel decidea să prelungească durata activității centralelor. După catastrofa de la Fukushima (martie 2011), a anunțat renunțarea la energia nucleară până în 2022…

[9] La începutul crizei ucrainene, Merkel nu numai că a condamnat anexarea Crimeii, a încercat să convingă, într-un mod rezonabil, Kremlinul să revină în cadrul sistemului juridic internaţional. Nu a trântit uşa negocierilor. Când separatiştii înarmaţi şi instruiţi de Rusia au doborât, în iulie 2014, avionul de linie malaezian, a fost convinsă că Putin, aşa cum susţine ea însăşi, „trăieşte într-o altă lume”…

[10] Tot în 2014, cancelarul german a susținut candidatura lui Klaus Iohannis la Președinția României…

Published in Panorama

Membrii comisiei de Cultură, Culte şi Minorităţi a PNL s-au întâlnit, la Iaşi, sâmbătă, 18 noiembrie, cu reprezentanţii operatorilor culturali independenţi, în continuarea demersului de a organiza la nivelul întregii ţări dezbateri privind cele mai importante teme legislative şi de finanţare, care privesc activitatea sectorului cultural. 

În cadrul dezbaterii „Cultura independentă, motorul dezvoltării comunităţilor dinamice – Rolul operatorilor culturali independenţi în contextul lui 2018”, găzduită de Muzeul Unirii, au fost prezentate proiectele culturale demarate la nivel local. În contextul celebrării Centenarului Marii Uniri, autorităţile locale nu tratează acest subiect cu atenţie, lipsa de transparenţă fiind una dintre cele mai grave critici aduse de către cei prezenţi la eveniment. Ca o măsură imediată, consilierii judeţeni şi locali ai PNL Iaşi au hotărât să preia punctele dezbătute pentru a modifica regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local acordate în baza Legii nr. 350/2005.

Totodată, la nivel central, asistăm la un joc de-a alba-neagra marca Guvernului PSD. Haosul produs prin introducerea noilor măsuri fiscale, care se răsfrâng şi asupra sectorului cultural, este foarte asemănător celui produs în jurul proiectului Centenar. Un ultim exemplu: într-o şedinţă recentă a Executivului s-a aprobat, într-o atmosferă de maximă secretomanie, Memorandumul prin care Secretariatul General al Guvernului, în calitate de membru fondator, înfiinţează Fundaţia CENTENAR.

După ce a fost desfiinţat Departamentul Centenar din subordinea Secretariatului General al Guvernului, mutat apoi în curtea Ministerului Culturii, asistăm acum la o totală lipsă de transparenţă. Le solicit public prim-ministrului, domnului Mihai Tudose, şi ministrului Culturii, domnului Lucian Romaşcanu, să ofere toate detaliile din spatele acestor decizii. Pe ce bază a fost înfiinţată această fundaţie, cine sunt membrii fondatori, care vor fi sursele de finanţare şi persoanele desemnate pentru a coordona activitatea acesteia?”, întreabă Liviu Brătescu, coordonatorul Comisiei de Cultură a PNL, prim-vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean Iaşi şi consilier judeţean.

În acelaşi timp, interesul PSD pentru cultură reiese şi din deciziile privind rectificările bugetare negative operate recent.

Dacă prima rectificare negativă din septembrie nu a fost una substanţială, acum, la final de an, au mai fost tăiate aproape 28 milioane de lei din bugetul unuia dintre cele mai sărace ministere! E adevărat, rectificări negative s-au mai făcut în ultimii ani, însă ceea ce atrage acum atenţia asupra modului în care Ministerul Culturii administrează bugetul este tocmai faptul că, la începutul anului, PSD a solicitat şi a şi primit mai mulţi bani pentru minister, pe care acum e clar că nu au fost capabili să îi cheltuiască, proiectele fiind în continuare blocate!”, adaugă Liviu Brătescu.

5,69% reprezintă proporţia execuţiei plăţilor în 2017 pentru proiectele cu finanţare nerambursabilă de la UE, din exerciţiul financiar 2014-2020. Plăţi blocate rămân şi în cazul proiectelor din exerciţiul postaderare, doar 60% fiind operate la nivelul Ministerului Culturii în acest an.

PNL este astăzi singurul partid partener de dialog al tuturor actorilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul cultural. Comisia de Cultură a PNL este liantul dintre operatorii culturali şi reprezentanţii cetăţenilor în Parlament, în procesul de amendare a legilor din acest domeniu.

Biroul de Presă
Comisia de Cultură, Culte şi Minorităţi a PNL

Published in Politica Locala

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani a fost obligată să plătească Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga despăgubiri de peste 330.000 de lei, ca urmare a întârzierii emiterii unei autorizaţii sanitare de funcţionare.

Tribunalul Botoşani a admis o acţiune deschisă, anul trecut, de Sanatoriul de Neuropsihiatrie ca urmare a refuzului DSP de a emite autorizaţia sanitară de funcţionare.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, portal.just.ro, Tribunalul Botoşani a obligat DSP să emită Autorizaţia Sanitară de Funcţionare a Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga pentru perioada 18 mai 2016 – 30 iunie 2016.

De asemenea, instanţa a obligat Direcţia de Sănătate Publică Botoşani ‘să achite reclamantei despăgubiri în cuantum de 8.030 lei/zi începând cu data de 19.05.2016 şi până la data de 30.06.2016’.

În vara anului precedent, DSP a amânat eliberarea unei noi autorizaţii sanitare pentru Sanatoriul Podriga pe motiv că apa de care beneficiază şi care era livrată de operatorul de apă şi canal, societatea comercială Nova Apaserv SA, este de proastă calitate.

În aceste condiţii, timp de 42 de zile, unitatea medicală a pierdut finanţarea de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

 

(Agerpres/ FOTO botosaneanul.ro)

Published in Moldova

O ieşeancă a obţinut decontarea costurilor legate de naştere la o clinică din străinătate, după ce a dat în judecată Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Femeia a fost nevoită să nască la o clinică din Germania pentru a-şi salva bebeluşul, care trebuia operat imediat ce a venit pe lume. S-a ajuns la proces după ce Casa de Sănătate a decontat doar costurile intervenţiei suferite de copil şi nu cele legate de naştere.

Sentinţă inedită la Iaşi. Magistraţii au făcut dreptate acolo unde un pacient şi Casa de Sănătate s-au contrazis. Sentinţa nu este însă definitivă.

 

Fără daune morale

Judecătoria a obligat recent Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi să-i achite unei ieşence 3.040 de euro, contravaloarea costurilor naşterii la o clinică din străinătate, precum şi o parte din cheltuielile de judecată. Judecătorii au respins însă cererea reclamantei de a primi 10.000 de euro daune morale. Hotărârea instanţei nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel.

O soluţie legală si temeinică, magistratul fondului a analizat toate probele în dosar şi a ajuns la o soluţie corectă. Aşteptăm să vedem dacă partea nemulţumită va face sau nu apel”, a declarat avocatul Codrin Stupariu, cel care a reprezentat-o în instanţă pe ieşeanca A.D.

 

Operaţie contracronometru

Femeia a fost nevoită să nască la o clinică din Germania, pentru ca bebeluşul ei să aibă o şansă la viaţă. În urma controalelor pe care le-a efectuat pe parcursul sarcinii, aflase că fătul avea o malformaţie la inimă, iar acesta ar fi supravieţuit doar dacă imediat după naştere s-ar fi intervenit chirurgical. Medicii consultaţi în ţară au informat-o că transportul bebeluşului imediat ce venea pe lume era interzis întrucât starea sa nu ar fi permis acest lucru.

În final, femeia a plecat în Germania, iar costurile au fost suportate din propriile resurse, apelând la împrumuturi şi la ajutor din partea rudelor. Ulterior, părinţii au completat toate formularele necesare pentru a li se restitui de către Casa de Sănătate, sumele achitate. Instituţia cu sediul în Copou a decontat însă doar contravaloarea operaţiei copilului, în ceea ce priveşte operaţia de cezariană, reprezentanţii Casei susţinând că aceasta putea fi efectuată şi în România. Lovindu-se de acest refuz, în august 2016 mama s-a adresat judecătorilor.

 

O soluţie legală si temeinică, magistratul fondului a analizat toate probele în dosar şi a ajuns la o soluţie corectă”

Avocat Codrin Stupariu

Published in Slideshow HOMEPAGE

O ieşeancă a obţinut decontarea costurilor legate de naştere la o clinică din străinătate, după ce a dat în judecată Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Femeia a fost nevoită să nască la o clinică din Germania pentru a-şi salva bebeluşul, care trebuia operat imediat ce a venit pe lume. S-a ajuns la proces după ce Casa de Sănătate a decontat doar costurile intervenţiei suferite de copil şi nu cele legate de naştere.

Sentinţă inedită la Iaşi. Magistraţii au făcut dreptate acolo unde un pacient şi Casa de Sănătate s-au contrazis. Sentinţa nu este însă definitivă.

 

Fără daune morale

Judecătoria a obligat recent Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi să-i achite unei ieşence 3.040 de euro, contravaloarea costurilor naşterii la o clinică din străinătate, precum şi o parte din cheltuielile de judecată. Judecătorii au respins însă cererea reclamantei de a primi 10.000 de euro daune morale. Hotărârea instanţei nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel.

O soluţie legală si temeinică, magistratul fondului a analizat toate probele în dosar şi a ajuns la o soluţie corectă. Aşteptăm să vedem dacă partea nemulţumită va face sau nu apel”, a declarat avocatul Codrin Stupariu, cel care a reprezentat-o în instanţă pe ieşeanca A.D.

 

Operaţie contracronometru

Femeia a fost nevoită să nască la o clinică din Germania, pentru ca bebeluşul ei să aibă o şansă la viaţă. În urma controalelor pe care le-a efectuat pe parcursul sarcinii, aflase că fătul avea o malformaţie la inimă, iar acesta ar fi supravieţuit doar dacă imediat după naştere s-ar fi intervenit chirurgical. Medicii consultaţi în ţară au informat-o că transportul bebeluşului imediat ce venea pe lume era interzis întrucât starea sa nu ar fi permis acest lucru.

În final, femeia a plecat în Germania, iar costurile au fost suportate din propriile resurse, apelând la împrumuturi şi la ajutor din partea rudelor. Ulterior, părinţii au completat toate formularele necesare pentru a li se restitui de către Casa de Sănătate, sumele achitate. Instituţia cu sediul în Copou a decontat însă doar contravaloarea operaţiei copilului, în ceea ce priveşte operaţia de cezariană, reprezentanţii Casei susţinând că aceasta putea fi efectuată şi în România. Lovindu-se de acest refuz, în august 2016 mama s-a adresat judecătorilor.

 

O soluţie legală si temeinică, magistratul fondului a analizat toate probele în dosar şi a ajuns la o soluţie corectă”

Avocat Codrin Stupariu

Published in Reportaje
Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top