ReporterIS - Sanatate
O femeie de 39 de ani din Oradea care ar fi efectuat mai multe acte medicale estetice faciale cu acid hialuronic este cercetată de poliţişti pentru că a profesat fără a avea calitatea de medic, În urma unor percheziţii, au fost ridicate mai multe dovezi, a transmis joi Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Published in Justitie
Autorităţile din Austria au decis în luna august a axcestui an să mărească limita de viteză la 140 de kilometri pe oră, de la 130 km / h cât era până acum, pe două tronsoane ale uneia dintre principalele autostrăzi din ţară.

Published in Panorama
Cele două Ordonanțe de Urgemță adoptate marți în ședința de Guvern și anunțate apoi de ministrul Justiției, Tudorel Toader, au fost publicate miercuri seară în Monitorul Oficial. Una dintre ele se referă la înființarea Parchetului European, iar cea de-a doua aduce o serie de modificări la legile justiției. 

Published in Guvern
Burberry a inclus în noua colecţie, prezentată la Săptămâna Modei de la Londra, un hanorac cu ştreang, obiect vestimentar pentru care a fost mustrată, iar compania britanică s-a scuzat, recunoscând că a greşit.

Published in Vedete
Un val de aer polar din Rusia va lovi vineri România și va alunga primăvara. Răcirea vremii se face resimțită ușor încă de joi, când încep să scadă temperaturile. Din weekend, situația se schimbă dramatic, odată cu revenirea ninsorilor. Moldova, sudul ţării şi zona de munte vor fi cele mai afectate. 

Published in Vremea
Mandatele interimare la Dezvoltare Regională şi Transporturi, deţinute de Eugen Teodorovici şi Rovana Plumb, au expirat, după ce s-au încheiat cele 45 de zile, prevăzute de Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României. 

Published in Guvern
DJ-ul şi producătorul Calvin Harris şi trupa alternative The 1975 se numără între câştigătorii galei Brit Awards, care a avut loc miercuri seară la Londra. Harris şi The 1975 au primit câte două trofee, impunându-se la categoriile „British producer of the Year” şi „British single” (ft. Dua Lipa, „One KIss”), respectiv „British group” şi „British album of the Year” („A Brief Inquiry Into Online Relationships”).

Published in Vedete
Patru persoane au fost rănite, dintre care una a rămas încarcerată, miercuri seară, pe E85, între Adjud şi Sascut, în urma coliziunii dintre o ambulanţă şi un autoturism care nu a acordat prioritate la ieşirea de pe un drum secundar, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea. "La ieşirea de pe DN11 A, conducătorul unui autoturism nu a acordat prioritate unei ambulanţe care circula pe DN 2- E85. În urma coliziunii, au rezultat patru victime, trei din ambulanţă şi şoferul autoturismului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, inspector principal Cătălina Murariu.

Published in Moldova
Pagina 3 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top