Istoricul Mădălin Hodor a anunţat vineri, pe pagina sa de socializare, că a câştigat, în primă instanţă, procesul pe care i l-a deschis Ion Cristoiu în urma dezvăluirilor sale potrivit cărora jurnalistul a fost sursa „Coroiu" a Securităţii comuniste, după cum reiese din documente ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.