CEx al PSD se reuneşte, luni, de la ora 12.00, la Parlament. Preşedintele partidului Viorica Dăncilă a afirmat că o temă abordată va fi remanierea care vizează opt ministere, printre care şi unele de la ALDE. Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că ALDE îl va înlocui pe Teodor Meleşcanu de la MAE.

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, printr-un comunicat de presă, că în discuţia de marţi dintre ministrul Teodor Meleşcanu şi omologul său maghiar, Péter Szijjártó, cel din urma a cerut părţii române ignorarea deciziilor instanţelor judecătoreşti şi intervenţia statului român în justiţie.

Guvernul are o ședință extraordinară joi, în care ar putea adopta o ordonanță de urgență pentru ștergerea datoriilor pentru unele companii din energie, care au acumulat restanțe de sute de milioane de lei.

Deputatul PNL Dumitru Oprea solicită Prim-Ministrului României să îşi exprime poziţia în legătură cu Fondul Suvernan de Investiţii (FSDI), prezentat în programul de guvernare PSD-ALDE.

Ecotaxa pentru pungi din plastic se majorează de la 10 bani la 15 bani pe bucată, a decis marţi Executivul, care a aprobat la propunerea Ministerului Mediului un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru reducerea consumului de pungi din plastic.

În ciuda tuturor nemulţumirilor exprimate în spaţiul public precum şi a avizului negativ de la Consiliul Economic şi Social, premierul Viorica Dăncilă a anunţat marţi, înainte de şedinţa de guvern, că a decis să adopte ordonanţa de urgenţă privind noul Cod Administrativ.

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Guvernului Dăncilă, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, să elaboreze „urgent" un proiect de lege prin care să se asigure că nu vor mai fi probleme cu alegerile de acum, aşa cum s-a întâmplat la prezidenţialele din 2014 şi la europarlamnetarele de anul acesta.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a picat la vot. S-au înregistrat 200 voturi „pentru", 7 „împotrivă" şi 2 abţineri.

Partidul Democrat din Republica Moldova, condus de oligarhul Vladimir Plahotniuc, a decis să cedeze puterea Guvernului învestit de majoritatea ACUM - PSRM și condus de Maia Sandu. Reprezentanții Partidului Democrat au anunțat vineri seară retragerea de la guvernare prin demisia miniștrilor Cabinetului condus de Pavel Filip, anunță Unimedia.

Franţa, Germania, Regatul Unit, Polonia şi Suedia susţin deciziile noului Legislativ al Republicii Moldova menţionând că au urmărit cu atenţie evoluţiile recente de la Chişinău constatând că potrivit „alegerilor parlamentare, o majoritate parlamentară aleasă în mod democratic a luat decizii importante, inclusiv formarea unui guvern”.

Pagina 1 din 30

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top