fbpx
 
Mihail Popescu, zis și „Miki”, cunoscut om de încredere al infractorului fugar Ionel Arsene, a fost condamnat de Tribunalul Bacău la 6 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupție. Alături de Popescu au mai fost condamnate alte două persoane, angajate ale Administrației Bazinale de Apă (ABA) Siret-Bacău. „Miki” a fost pedepsit pentru fapte săvârșite în perioada în care era director al ABA Siret-Bacău, precizează Atacul.ro.

Avocaţii fugarului Ionel Arsene au sesizat CEDO pentru a împiedica extrădarea în ţară a acestuia, susţinând că în România i s-ar încălca dreptul la viaţă şi ar fi supus la tratamente inumane, degradante.

Instanța supremă din Italia a decis ca PSD Ionel Arsene - unul dintre fugarii celebri ai României - să fie extrădat în România, unde trebuie să execute aproape șapte ani de închisoare. Cei doi avocați italieni ai fostului baron PSD reclamă însă „încălcarea gravă a legislației interne și europene” de către instanța care a decis aducerea în țară a lui Arsene și susțin că acesta ar suferi de „tulburare depresivă severă” și ar exista un „risc foate mare” să se sincidă dacă ar fi încarcerat într-un penitenciar din România, scrie Corriere dela Calabria.

Curtea de Casaţie din Italia a decis predarea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ Ionel Arsene autorităţilor din România, hotărârea fiind definitivă, a anunţat sâmbătă ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, la Oradea, că informaţiile oficiale primite în cursul zilei de la autorităţile italiene arată că la Bari Curtea de Apel a decis predarea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, autorităţilor din România, hotărârea putând fi atacată cu apel.

O instanță italiană a respins extrădarea baronului PSD Ionel Arsene, condamnat la 6 ani și opt luni de închisoare pentru fapte de corupție. Decizia nu este, însă, una definitivă. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ şi al filialei judeţene a PSD a fost condamnat pe 10 martie pentru trafic de influenţă. El fugise din România încă din 4 martie, înaintea verdictului instanței, după care pe 27 martie s-a predat autorităților italiene, la Bari.

Surse oficiale au precizat pentru Știrile PRO TV că Ionel Arsene, baronul PSD de Neamț, s-a predat autorităților din Italia, unde se ascundea.  

Prefectul Vasile-Adrian Niţă a anunţat, joi, că a semnat ordinul privind încetarea mandatului lui Ionel Arsene de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, acesta fiind ales din partea PSD.

Ionel Arsene a fost dat în urmărire națională. Acesta se află pe lista „Most Wanted” a Poliției Române. Ione Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare. Pedeapsa, cu executare, este definitivă. Arsene a fost condamnat pentru trafic de influență.

Ionel Arsene, baronul PSD de Neamț, a fost condamnat vineri la 6 ani și 8 luni cu executare de Curtea de Apel Brașov într-un dosar de corupție, potrivit portalului instanțelor. Sentința este definitivă. Procesul a început încă de acum cinci ani. Instanța a dispus și confiscarea de la Arsene a sumelor de 80.000 de euro și 80.000 de lei.

Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30