fbpx
 
Cea mai importantă investiție publică din Iași, singura ce mai poate susține dezvoltarea orașului, în lipsa autostrăzii, a fost pusă pe butuci de incompetență. Deputatul USR Marius Bodea atrage atenția asupra modului defectuos în care Aeroportul Iași a fost administrat de PSD în ultimii doi ani și jumătate și cere efectuarea unui control de către Curtea de Conturi privind cheltuielile și angajările nejustificate din această perioadă.

Deputatul USR Marius Bodea cere includerea mai multor tronsoane din A8, Autostrada Unirii, în Planul Național de Redresare și Reziliență, precum și a altor proiecte dedicate Iașului. Bodea afirmă că ieșenii așteaptă în următorii 4 ani o explozie a proiectelor de infrastructură în județ, așa cum au fost promise de PNL prin Costel Alexe, Președintele CJ Iași, și Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași, „altfel întreaga responsabilitate pentru eventualul eșec al dezvoltării județului va purta numele lor“.

1 Decembrie ne aduce în fiecare an un mare prilej de sărbătoare. Este Ziua Națională a Românilor, un simbol extrem de puternic al forței noastre atunci când ne unim în jurul unui proiect, al unui ideal, şi demonstrăm că reușim imposibilul. Am dovedit-o nu doar în 1918, ci în multe alte momente-cheie ale istoriei noastre îndepărtate sau al celei recente.

Situația dificilă în care se află azi Aeroportul Internațional Iași nu este efectul direct al pandemiei, ci în principal rezultatul unui management defectuos care a făcut ca Iașul, al doilea centru universitar din țară, să piardă mai multe curse directe și, odată cu acestea, companii aeriene foarte importante.

Deputatul USR Marius Bodea critică vehement atitudinea sfidătoare a actualului Guvern față de proiectele vitale pentru dezvoltarea Moldovei. Doar un mic segment din Autostrada A8, respectiv Leţcani Vest - Centura Iaşi - Iaşi Dacia, a fost trecut pe lista proiectelor de infrastructură finanțate prin NextGenerationEU, în condițiile în care România va avea, pentru următorii 4 ani, prin acest program, peste 30 miliarde de euro de la UE pentru redresarea economiei afectată de pandemie, bani ce vor fi alocați în plus față de bugetul multianual de 48 miliarde euro.

Deputatul USR Marius Bodea obține o nouă victorie istorică împotriva Facebook, companie care este obligată de judecători să arhiveze toate informațiile privind crearea, administrarea și sponsorizarea paginii false și ale grupului „Alături de Marius Bodea", precum și ale altor conturi false, după cum urmează:

În 2016, guvernul Cioloș declară „război birocrației” prin modificarea unor legi din domeniul urbanismului, astfel încât autoritățile locale și județene să poată emite certificate de urbanism online. Modificările au devenit lege, iar autoritățile au avut termen trei ani pentru a implementa aceste măsuri. La nivel de consilii județene, interesul a fost extrem de scăzut - în prezent, doar trei autorități județene, din cele 41, emit documente urbanistice online: Maramureș, Arad, și Ialomița.

Primarul Municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat sâmbătă că este decis să conducă singur oraşul, în condiţiile în care în plenul Consiliului Local nu se vor stabili cei doi viceprimari, pentru că Alianţa USR PLUS refuză să facă pe plan local o alianţă cu PNL.

„Situația de la Aeroportul Internațional Iași devine din ce în ce mai dramatică. În urmă cu patru ani plecam de la conducerea unui aeroport în plină expansiune, cu conexiuni directe în toată Europa și cu o infrastructură extrem de atractivă pentru companiile aeriene. În 2016, ieșenii aveau posibilitatea de a călători, zilnic, spre destinații internaționale diverse, iar familiile se puteau reîntregi mult mai ușor. Aeroportul era singura poartă ce deschidea Iașul spre lume, iar prosperitatea regiunii depindea în mod direct de dezvoltarea acestui obiectiv.

Deputatul Marius Bodea consideră decizia Companiei de Transport Public Iași (CTP), societate aflată în subordinea Primăriei, de a achiziționa 21 de autobuze vechi, folosite zeci de ani de alții, pentru care a plătit 400.000 de euro, un exemplu de management retrograd.

Pagina 20 din 59