fbpx
 
Haideţi să vedem normalitatea.
Teatrul Naţional din Iaşi are în 2024 a treia nominalizare consecutivă pentru cel mai bun spectacol la Premiile UNITER. Hai să înţelegem ce se întâmplă: sunt peste 70 de teatre şi companii private în România care candidează la aceste premii. Juriul ia în calcul tot ce se joacă de-a lungul unui an. Sunt în jur de 500 de spectacole pe an.

Patru grei din Primăria Iași - printre care șefa Juridicului, Cristina Oțeleanu, și arhitectul-șef Alexandru Mustiață – au înaintat cereri de concediu integral pe anul 2024 în data de 19 aprilie, imediat după ce au fost trimiși în judecată de DIICOT și trebuiau suspendați din funcție pe loc

Mihai Chirica și-a permis să modifice din pix, pe un act oficial, data de la care se aplică suspendarea colaboratoarei sale de bază, Cristina Oțeleanu

El a scris: suspendare din 22 aprilie, deși rechizitoriul DIICOT fusese emis oficial pe 17 aprilie

În precedentul Georgel Grumeza, director adjunct la Poliția Locală, judecătorii au decretat: suspendarea intervine din momentul emiterii rechizitoriului

Cristina Oțeleanu continuă să vină la serviciu deși e și suspendată și în concediu. Are de încasat 20.000 de lei doar pe baza cererii de concediu

Absurd: Mihai Chirica a semnat suspendarea din funcție a unei duzine de funcționari, deși este trimis în judecată cot la cot cu ei, fiind identificat de DIICOT în fruntea Grupului Infracțional Organizat

Funcționarii care i-au executat ordinele pleacă, primarul rămâne în funcție și candidează în continuare, spunând că „va lupta cu Justiția ca la Podu Înalt”

Așa e Codul Administrativ: primarul cu trei trimiteri în judecată pentru corupție rămâne pe post și cere voturi


Un proiect care a așteptat în sertare vreme de patru ani este scos de la naftalină în prag de alegeri de cuplul Costel Alexe- Mihai Chirica.

Acesta a fost unul dintre mesajele afișate de tinerii social-democrați în cadrul unui nou protest mut, de această dată în cadrul ședinței Consiliului Local Iași.

În cele peste 600 de pagini ale rechizitoriului DIICOT din Dosarul Veranda, procurorul de caz a demantelat, pas cu pas, corupția din Primăria Iași ai cărei șefi și funcționari au încălcat legea ani la rând În acest dosar, primarul Mihai Chirica este acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni, toate în relație cu autorizarea ilegală a spațiului de pe Hala Centrală unde funcționează Restaurantul Veranda

Trei martori din dosar au relatat în fața procurorului faptul că, atunci când semna, Mihai Chirica știa de fiecare dată că lucrările la imobilul în cauză nu respecta autorizațiile

După ce a fost trimis în judecată, Chirica a reluat teza că a respectat legile. Ca de fiecare dată când a fost acuzat de implicarea în ilegalități imobiliare


Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

În apelul său către ieşeni, după ultima trimitere în judecată într-o speţă foarte urâtă, cu multe conexiuni şi multe-multe fapte murdare, Mihai Chirica spune că tocmai acum merg investiţiile istorice în învăţământ, sănătate şi că el e de neoprit.

Într-o țară normală, PNL l-ar retrage imediat pe Mihai Chirica din cursa electorală. USR face apel la rațiune și cere liberalilor să ia această decizie, să nu lase să candideze un penal a cărui situație juridică, de o gravitate extremă, a ajuns să reprezinte, în acest moment, un caz unic în politica din România.

Poate că au fost momente când vi s-a părut agasant să tot repet că Mihai Chirica este dublu trimis în judecată. Și eu m-am săturat să constat că primarul orașului în care trăiesc și pe care îl iubesc iese în evidență, după 10 ani de mandat, doar cu această contraperformanță rușinoasă.
Ei bine, de acum nu voi mai spune asta despre Chirica. Dar nu pentru că între timp procesele prietenului mafioților imobiliari s-ar fi încheiat sau pentru că bugetarul cu 5 vile ar fi fost declarat nevinovat.

Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, este trimis din nou în judecată într-un dosar penal. În această dimineață, DIICOT Iași a depus la Curtea de Apel Dosarul Veranda în care, alături de Chirica, sunt inculpate alte 25 de persoane și o societate comercială. Deocamdată, dosarul se află în faza de Cameră Preliminară.

Pagina 1 din 166

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31