fbpx
 
Viitorul de mâine se construiește cu ajutorul tehnologiilor, iar digitalizarea devine motorul oricărei transformări ce stă la baza activităților economice. Peste 60 de companii vor participa la ediția de anul acesta a ,,Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii”, desfășurată la Palas, unde profesioniști din domeniul IT & Cyber Security vor dezbate subiecte ce fac referire la dezvoltarea economiei românești și vor organiza ateliere tematice.

Ruxandra Anghel, directorul Direcției de Dezvoltare a Industriei de Apărare din Ministerul Economiei, este audiată la DNA în dosarul Pițurcă-Țuțu, miercuri dimineață, conform G4Media. Procurorii continuă audierile în speța măștilor neconforme pentru MApN, conform surselor citate.

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunțat marți eliberarea din funcție a administratorilor a trei companii de stat ale căruri salarii lunare ajungeau și la peste 16.000 de lei pe lună deși companiile sunt pe pierdere.

Un angajat al Ministerului Economiei a decedat la birou, vineri, relatează realitatea.net. Victima era director la Direcția de Contencios din cadrul instituției și, potrivit unor surse, în minister ar fi existat discuții cu privire la reorganizarea anunțată de Claudiu Năsui

Cătălin Bulf, secretar de stat în Ministerul Economiei, a fost implicat duminică într-un accident rutier. Mașina în care se afla demnitarul ar fi fost lovită de un alt autoturism din trafic. Trei persoane aflate în acel autoturism au fost rănite și au ajuns la spital. În schimb, secretarul de stat s-a ales doar cu niște zgârieturi și nu a necesitat spitalizare.

Frații Micula au pus sechestru definitiv asupra a 67 de milioane de acțiuni deținute de statul român la Nuclearelectrica, cu o valoare nominală de 10 lei/acțiune. În total, sechestrul a fost pus pe 27% din acțiunile deținute de Ministerul Economiei la Nuclearelectrica, în contul unei datorii de 395 milioane de euro pe care statul român o are către frații Micula. O altă companie pe acțiunile căreia au pus sechestru este Conpet. Executarea sechestrului este suspendată provizoriu până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulată de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), potrivit unor rapoarte ale celor două companii remise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Liderii PSD se reunesc, marţi, la Parlament, într-o şedinţă lărgită a Biroului Politic Naţional, în urma căreia preşedintele Liviu Dragnea va anunţa numele viitorului ministru al Apărării. Potrivit unei surse social-democrate, Mihai Fifor va fi noul ministru al Apărării. În locul lui, la Ministerul Economiei va fi numit Gheorghe Şimon.

 

Mihai Fifor (47 de ani) este propunerea PSD pentru funcția de ministru al Armatei, arată surse din partid. Absolvent de filosofie și cu doctorat în antropologie socială, Mihai Fifor a mai fost refuzat de președintele Klaus Iohannis în 2015, când premierul de atunci Victor Ponta l-a propus ca ministru al Transporturilor. El a absolvit în 2009 cursul "Securitate și bună guvernare" la Colegiul Național de Apărare, precum și Colegiul Național de Afaceri Interne.

 


Două schimbări importante se vor produce în aceste zile la Iași. Prefectul Marian Grigoraș va fi înlocuit din funcție cu actualul șef al Cancelariei Prefectului, Marian Șerbescu. Consilierul județean Bogdan Cojocaru are cele mai mari șanse de a deveni secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei.

 


Două schimbări importante se vor produce în aceste zile la Iași. Prefectul Marian Grigoraș va fi înlocuit din funcție cu actualul șef al Cancelariei Prefectului, Marian Șerbescu. Consilierul județean Bogdan Cojocaru are cele mai mari șanse de a deveni secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei.

 


Mercedes-Benz Romania SRL a notificat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor despre începerea derulării a cinci campanii de rechemare în service, potrivit unei informări publicate de Ministerul Economiei.

 

În ordine, notificările se referă la "sensor de presiune sistem de frânare WABCO neetans", "înlocuire suport pentru cablaj motor", "verificare, după caz, rectificare sau înlocuire cablaj alternator demaror cutie de viteze", "verificare, după caz, corectare siguranţă cablu tirant al blocării manetei selectorului", "înlocuire conductă de înaltă presiune rampă la pompa de înaltă presiune".

 

Toate aceste campanii de rechemări în service se fac pe perioadă nedeterminată, potrivit Economica.net. Costurile tuturor campaniilor vor fi suportate de Daimler AG, iar posesorii maşinilor nu vor plăti nimic. „Clienţii vor fi informaţi prin scrisori recomandate, cu solicitarea de a se prezenta la cel mai apropiate atelier de reparaţii autotizat Mercedes-Benz SRL", se arată în notificările trimise de Mercedes Benz către ANPC.

 

Compania nu oferă mai multe detalii despre rechemări.

 

(Sursa: digi24.ro)


Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31