fbpx
 
O femeie din Satu Mare, în vârstă de 31 de ani, a șocat rețelele sociale cu un anunț despre intenția de a-și vinde copilul nenăscut încă.  Femeia a lăsat un anunț pe un site dedicat viitoarelor mămici. Ea a avansat chiar și o sumă la care se gândește pentru copilul ei nenăscut, 10.000 de euro, a dezvăluit site-ul stirileprotv.ro. Femeia mai are trei copii și datorii la bănci.

Potrivit datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, aproape patru sute de noi cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima lună.

 

Numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 9.626, cu 393 mai multe faţă de raportarea lunară precedentă.

 


Peste 23.000 de lei pe lună este salariul pe care l-a primit fosta secretară a unei primării dintr-o comună din Satu Mare. Totul a ieşit la iveală după un control al Curţii de Conturi, care mai arată că şi edilul, viceprimarul şi un poliţist local au încasat, ilegal, zeci de mii de lei. Prejudiciul total depăşeşte 330.000 de lei.

 

Zenoviu Bontea, primarul comunei Păulești, jud. Satu Mare: „Este de-a dreptul o anomalie pe care eu, sincer vă spun, nu pot să mi-o explic. Astfel de anomalii au mai fost și în alte luni, spre exemplu s-a ajuns într-o altă lună la 23 de mii de lei net.”

 


Un microbuz înmatriculat în Satu Mare a fost implicat într-un grav accident rutier în Austria, în apropiere de capitala Viena. Conform primele informații obținute de presasm.ro, 5 persoane ar fi decedat și alte 2 ar fi în stare gravă, toți fiind români.

 


Un tânăr a fost înjunghiat mortal într-o altercație la o nuntă. S-a întâmplat în Satu Mare, după ce la petrecere a izbucnit un scandal.

 


Crimă în județul Satu Mare. Un tânăr de doar 18 ani a fost ucis, după ce a intervenit să salveze o femeie agresată pe aleile unui parc. Agresorul l-a înjunghiat mortal pe Cristian Surd, care s-a stins pe loc.

 

Tânărul se afla, duminică seara, într-un parc din orașul Negrești Oaș. La un moment dat, a observat că o femeie era agresată de un individ. Pentru că a intervenit, agresorul, înarmat cu un cuțit, l-a înjunghiat mortal. Cristian Surd a murit pe loc, au povestit îngroziți martorii, citați de portalsm.ro.

 


Incident șocant în județul Satu Mare, unde un bărbat a fost mâncat de porci, în propria gospodărie. Anchetatorii spun că au avut parte de o imagine de coșmar, după ce au găsit trupul victimei sfârtecat, cel mai probabil, de animale.

 

Incidentul deprins parcă din filmele de groază a avut loc, joi, într-o gospodărie din localitatea Cehal, județul Satu Mare. Localnicii le-au povestit anchetatorilor despre sfârșitul înfiorător de care a avut parte vecinul lor, informează presasm.ro.

 


Un adolescent de 16 ani din Satu Mare a fost reţinut după ce a jefuit o farmacie.

 


Descoperire macabră şi cu multe semne de întrebare la Spitalul Judeţean din Satu Mare. În timp ce curăţau fosa septică a unităţii, câţiva muncitori au dat peste un cadavru.

 

Deocamdată, în jurul victimei planează misterul. Nimeni nu ştie dacă a sfârşit accidental sau de mâna cuiva. Se presupune însă că bărbatul ar fi ajuns în canal în urmă cu 4-5 luni.

 


O tânără din Satu Mare a decis să-și încheie socotelile cu viața într-un mod tragic.

 


Pagina 7 din 8

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31