Luni, 20 05 2019
Un român în vârstă de 26 de ani a fost arestat la Roma, fiind acuzat de uciderea unei foste atlete, Imen Chatbouri, o italiancă de origine tunisiană.

Un cetăţean albanez în vârstă de 33 de ani, urmărit naţional şi internaţional pentru trafic de droguri de mare risc, a fost prins şi reţinut pentru 24 de ore în urma hotărârii luate de Curtea de Apel Galaţi, potrivit informaţiilor furnizate miercuri de IPJ Brăila.

Fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, a fost arestat în Madagascar, spun surse judiciare. Conform legislației locale, el va fi reținut 6 zile.

Marian Uciu, în vârstă 37 de ani, din Carlisle, Marea Britanie, este acuzat că și-a sechestrat partenera de viată și i-a provocat acesteia mai multe răni pe brațe. De asemenea, bărbatul a amenințat-o pe femeie cu moartea.

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, atât la reşedinţa cât şi la cabinetul medical în care îşi desfăşura activitatea bărbatul reţinut la sfârşitul lunii februarie pentru că ar fi profesat fără drept ca medic ortoped, relatează Agerpres.

Scene de groază într-o comuna ieșeană Mogoșești. O femeie a ajuns în sala de operaţie, în stare gravă, după ce a fost înjunghiată de propriul soţ.

Polițiștii de frontieră botoşăneni din cadrul I.T.P.F. Iaşi au descoperit şi confiscat, în urma unor acțiuni specifice pe linia combaterii contrabandei, desfășurate la frontiera de est, 362.800 țigarete, ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

 


Un bărbat de 56 de ani din judeţul Bacău a fost arestat, acuzat că şi-a abuzat sexual fiica, o adolescentă de 14 ani. Individul este tatăl a 9 copii, pe care i-a crescut singur, după ce soţia i-a părăsit.

 


Gheorghe Nichita a acordat un interviu pentru DC News în care a făcut dezvăluiri bombă despre Victor Ponta după detonarea Elenei Udrea. Este cel mai grav denunț făcut de un social-democrat împotriva fostului premier.

 


Poliția israeliană a arestat un palestinian care postase pe Facebook mesajul „Bună dimineața”, în arabă, după ce algoritmul rețelei de socializare a tradus eronat mesajul său prin „Atacați-i”, relatează Agerpres. El a fost eliberat ulterior.

 


Pagina 1 din 9
PMP dreapta
antibiotice fluxiv

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top