fbpx
 
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o sesizare oficială la Parchetul European şi la Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la contractul de consultanţă, în valoare de 20 de milioane de euro, încheiat de către ministrul PSD al Sănătăţii, Alexandru Rafila, în mod discreţionar, din fondurile alocate de Uniunea Europeană prin PNRR.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus luni o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate, în care solicită efectuarea unui control în legătură cu averea şefului DNA, Marius Voineag, după ce procurorul a apărut într-un interviu cu un ceas de lux la mână şi a primit la o petrecere de botez suma de peste 100.000 euro.

România eșuată începe să se vadă peste tot: Mai mulți condamnați dintr-un penitenciar de maximă siguranță iau burse de merit, pentru excelență la școală. Mesajul creativ al Ministerului Educației este că poți da în cap cuiva, apoi, poți avea lunar și bani pe card, dacă decizi să stai în banca ta, la închisoare.

Fiul lui Iulian Bulai, în vârstă de 8 ani și elev în clasa a 2-a, a fost transportat de urgență la spital după ce ar fi înghițit la școală capacul de plastic al unei sticle. Mai exact, se pare că ar fi vorba doar de siliconul dintre capac și sticlă. El a fost transportat de urgență la spital.

Vicepreşedintele Comisiei de Sănătate şi Familie din cadrul Camerei Deputaţilor, Emanuel Ungureanu (USR), a declarat miercuri, la Iaşi, că a depus o plângere penală la Parchetul General, în legătură cu dosarul stimulatoarelor şi defibrilatoarelor implantabile, informează Agerpres.

Claudiu Năsui, fostul ministru USR al Economiei în guvernul Cîțu, a venit luni la DNA pentru a da declarații în dosarul de corupție de la Romarm în care sunt urmăriți penal șeful companiei, Victor Pițurcă și Alexandru Pițurcă. Dosarul are legătură cu achiziția de măști de protecție și materiale de producție în pandemia COVID.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a înregistrat, miercuri dimineaţa, o plângere la DNA împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, transmite Uniunea Salvaţi România.

Deputatul USR Alin Apostol, care este secretar al Comisiei pentru Administrație Publică în Camera Deputaților, acuză coaliția PSD-PNL-UDMR că a mărit pe ascuns salariile angajaților din Cancelaria Prim-Ministrului cu 15%. 

Mai mulți părinți susțin că bebelușii lor au murit din cauza unor infecții spitalicești, la scurt timp după naștere, la Spitalul Clinic Județean din Cluj-Napoca.

Pensia specială medie a crescut, în primele nouă luni din acest an, de 137 de ori mai mult decât pensia medie a românilor obişnuiţi, transmite deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei.

Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31