fbpx
 
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, efectuează, joi dimineaţă, 33 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Suceava, Hunedoara, Maramureş, Teleorman, Dolj şi Timiş, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, aderare la un grup infracţional organizat, contrabandă în formă continuată şi spălare a banilor în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă transmis de ITFP.

Mama lui Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.

Tatăl lui Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost pus sub control judiciar de procurorii DIICOT, fiind acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost adus joi în cătuşe, la sediul DIICOT din Capitală.

Mama lui Vlad Pascu, şoferul drogat de 19 ani care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, este vizată de percheziţiile efectuate joi dimineaţa de DIICOT cu numele de cod „Operaţiunea Hidra", au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Ofiţerii antidrog efectuează, joi, 11 percheziţii domiciliare în Bucureşti, în două dosare ce privesc furnizorii de droguri la petreceri private la care participau adolescenţi proveniţi din familii cu importante posibilităţi materiale.

Procurorii DIICOT - Structura Centrală au trimis în judecată trei bărbaţi din Giurgiu, acuzaţi că aduceau droguri din Spania, pe care le vindeau elevilor.

Un bărbat din Ploiești a fost arestat sub acuzația de trafic de minori după ce anchetatorii au descoperit că a profitat de naivitatea a două minore pentru a le exploata sexual.

Un tânăr în vârstă de 15 ani este cercetat de procurorii DIICOT pentru ameninţare în scop terorist, după ce ar fi trimis pe adresele de e-mail ale unor instituţii şi autorităţi publice mesaje de ameninţare cu bombă.

O plantaţie de canabis a fost descoperită într-o livadă din satul Bărbosu, comuna Ramna, trei bărbaţi fiind reţinuţi într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului.

Pagina 7 din 83