fbpx
 
Rezultatele examenului de admitere în anul universitar 2023-2024 la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa" din Iaşi au fost afişate în cursul nopţii de duminică spre luni, informează Agerpres.

Admiterea la facultate se apropie cu paşi repezi, iar tu ești încă indecis? Vino la Târgul Universităților Ieșene, de la Palas, pentru a analiza, în același loc, oportunitățile academice propuse de instituțiile de învățământ superior, de stat, din Iași.

Un viceprimar din judeţul Prahova a luat bacalaureatul la 47 de ani, după ce a luat meditaţii la matematică, ajutat şi de copiii săi. „Dacă Dumnezeu m-a adus în poziţia asta (viceprimar - n.r.), să fac şi eu ceva pentru funcţia aceasta”, declară Cristian Biton.

Jurnaliștii Dela0.ro au stat de vorbă cu unul dintre foștii colegi de facultate ai lui Traian Băsescu, turnat de către acesta la Securitate în anii studenției petrecute la Institutul de Marină. Îl cheamă Ion Bârgău, este ieșean stabilit în Constanța și, de când a aflat de conținutul și autorul delațiunii care îl vizează, e un pachet de nervi.

Poate părea neobișnuit: tânăr intelectual plecat de mulți ani din țară se declară „foarte entuziasmat” când a văzut că Autostrada Iași – Târgu Mureș a devenit de interes național.Tânărul Radu Berdan reprezintă unul dintre „produsele de vârf” formate, până la un moment dat, la Iași. Fiul omului de afaceri Marian Berdan a terminat „Racoviță” și apoi a bifat, în Anglia, tripla facultate-master-doctorat. Asociat la o firmă de tehnologie care a vândut produse în 15 țări, Radu a fost reperat de „căutătorii de talente” de la Toshiba. În prezent, ieșeanul lucrează în Japonia, unde speră să stea până în 2020, pentru ca apoi să se întoarcă acasă.

A făcut facultatea, masterul și doctoratul în Anglia și, de mai bine de un an, lucrează în Japonia, pentru Toshiba. Radu Berdan vorbește pentru REPORTER DE IAȘI despre școala britanică, viața, oamenii și modul de lucru în Japonia.

Câţiva studenţi de la Facultatea de Drept din Iaşi, unde studiază fiul cel mic al actualului ministru al Justiţiei, susţin că acesta este favorizat de profesori. Astfel, Teodor Andrei a reuşit să avanseze în trei semestre consecutive de la Frecvenţă redusă la taxă şi, apoi, la studii finanţate de la buget. Dacă la admitere Toader Junior ocupa, în ordinea mediilor, locul 351 din 360 de admişi, acum este în top, printre vârfurile generaţiei sale. Nu este nici un secret că facultatea îl are ca „stăpân” neoficial pe Tudorel Toader.

Teodor Andrei Toader (21 de ani) este în prezent în Grupa III, în anul al treilea, alături de alţi 23 de studenţi. Colegii lui nu privesc cu ochi buni ascensiunea mezinului familiei Toader, pe care îl bănuiesc că ar fi favorizat de profesori la examene.

Coleg: „Un student mediocru“

Teodor vine la cursuri, la seminarii, îşi dă cât de cât interesul. Dar nu se poate spune că excelează. Este un student mediocru şi este clar că notele sale sunt umflate. Mulţi profesori se tem să nu-l supere pe rectorul Toader şi atunci fiul se alege cu note de 10“, spune unul dintre colegii de grupă ai lui Teodor Toader.

Nici foştii colegi nu au cuvinte de laudă la adresa fiului lui Tudorel Toader. „Am fost coleg cu Teodor în semestrul al II-lea, anul I, la taxă. Şi eu am reuşit să trec la buget, dar nu e chiar aşa simplu. Nu eram în aceeaşi grupă, dar colegii lui mi-au spus că notele pe care le-a luat la unele examene au fost mai mari decât cunoştinţele sale la acele materii. Îl cunosc profesorii şi ştiu cine este tatăl lui. Cred că asta explică acele note“, spune un fost coleg de an.

Puţini sunt profesorii care nu se tem de Tudorel Toader la Facultatea de Drept. Unul dintre ei este Valerius Ciucă. Alţi profesori buni, cărora nu le este frică de Toader, sunt Maria Michinici şi Mihai Dunea. Mai este şi Dan Mîţă. Restul nu prea îşi permit să comenteze în faţa lui Toader“, explică unul dintre studenţi.

Cât pe ce să fie respins

În 2015, după ce a terminat Colegiul Naţional „Costache Negruzzi“ din Iaşi, mezinul familiei Toader s-a orientat spre Facultatea de Drept, o tradiţie de familie. Teodor a dat examen la Cluj-Napoca, la „Babeş Bolyai“ şi la Iaşi, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“.

La facultatea care era condusă atunci de tatăl său a fost cât pe ce să nu fie admis. Având notă destul de mică la Bacalaureat, 8,75, Teodor a luat la limită testul de limbă română, singurul test, de altfel, la admitere: 5,70. Cu această notă, fiul cel mic al ministrului Justiţiei a reuşit cu greu să prindă un loc la Învăţământ cu Frecvenţă Redusă, unde plătea o taxă de 1.250 de lei pe semestru. Cu 7,27, în ordinea mediilor din acel an a ocupat locul 351 din 360 de admişi (200 la buget, 40 la taxă şi 120 la Frecvenţă Redusă).

Universitatea: „Aceste cereri sunt frecvente”

Ce a urmat reprezintă un caz demn de Cartea Recordurilor. Teodor Toader a reuşit într-un singur semestru să ia note ce i-au permis avansarea la forma de învăţământ cu taxă, la Zi, unde a plătit 1.400 lei pe semestru.

Explicaţia acestei treceri este dată de către reprezentanţii universităţii. „A fost admis şi înmatriculat la învăţământ cu frecvenţă redusă în anul 2015, unde a rămas tot semestrul I. În semestrul al doilea, în urma eliberării de locuri la învăţământ de zi, s-au aprobat nouă cereri de transfer de la IFR la zi, dar tot în regim cu taxă, printre care şi cea a lui Teodor Andrei Toader. Aceste cereri sunt frecvente şi obişnuite, se aprobă semestrial de către facultate, doar în limita locurilor la care renunţă alţi studenţi şi doar în ordinea mediilor“, se arată în precizarea oficială de la reprezentanţii unviersităţii ieşene. Pentru asta însă, Toader Junior a trebuit în acel semestru de la Frecvenţă Redusă să avanseze între primii 9 din cei 120 de studenţi. La admitere, la această formă de învăţământ era pe locul 111.

A ajuns să ia şi bursă

Ajuns la Zi, în regim cu taxă, Teodor nu s-a oprit. A fost văzut din nou de profesori drept printre cei mai buni şi a reuşit ca în semestrul următor, adică din anul al II-lea de studii, să scape de taxă şi să ajungă pe locurile finanţate de la buget.

Locurile taxă-buget sunt redistribuite semestrial în funcţie de medie, procedeu automat, transparent şi valabil pentru toată Universitatea. În anul al doilea de studiu, în urma redistribuirii, Teodor Andrei Toader a trecut de la zi taxă la zi buget. În ceea ce priveşte repartizarea burselor, aceasta se face strict în ordinea mediilor, de către o comisie alcătuită în majoritate din studenţi. Având în vedere că listele mediilor, ale ordonării buget-taxă şi listele burselor sunt afişate semestrial şi pot fi verificate şi contestate, orice neregulă în acest proces este exclusă“, se arată în precizarea făcută de reprezentanţii universităţii ieşene.

Mai mult decât atât: în anul al III-lea, care a început în octombrie 2017, el ia şi bursă de studiu, în valoare de 630 lei. Se află în topul studenţilor din acest an fiind pe locul 11 în ordinea mediilor, după ce în semestrul anterior era pe 17.

Profesorii se feresc să vorbească

REPORTER DE IAŞI a încercat să afle opinia decanului şi prodecanului Facultăţii de Drept legat de ascensiunea fulminantă a fiului cel mic al rectorului suspendat, însă aceştia au refuzat să vorbească. Decanul Septimiu Vasile Panainte a solicitat ca întrebările să-i fie comunicate în scris, prin Departamentul comunicare, în timp ce prodecanul Ioana Maria Costea s-a limitat să spună că a auzit de acest subiect, dar că nu este în măsură să vorbească. Soţul Ioanei Costea este consilier personal al lui Tudorel Toader la Ministerul Justiţiei.

REPORTER DE IAŞI a încercat să prezinte şi punctul de vedere al lui Tudorel Toader şi al mezinului Teodor, însă aceştia nu au putut fi contactaţi.

Fratele lui Teodor, Alexandru, este şi notar

Fratele cel mare, duşmanul protestatarilor

Celălalt fiu al lui Tudorel Toader, Alexandru Toader, care a fost şef de promoţie când tatăl său era decan, a ajuns din vară asistent universitar la aceeaşi Facultate de Drept. Alexandru Toader avea doctorat în Drept Penal, dar pentru a ocupa funcţia trebuia să deţină doctorat în Drept Civil.

Ajuns cadru didactic, Alexandru Toader a intrat în conflict deschis cu o parte dintre studenţi, după ce aceştia au protestat faţă de modificările propuse de către tatăl său la Legile Justiţiei. Fiul cel mare al ministrului a reclamat la Facebook o postare de pe reţea despre protestul studenţilor de la Drept.

Studenţii Facultății de Drept de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi au protestat astăzi, de la ora 13 la ora 14, pe scările din fața amfiteatrului Paul Demetrescu față de modificarea Codului Penal, a Codului de Procedură Penală și a legilor justiției.

Acţiunea este o formă de solidarizare cu prostestele judecătorilor, procurorilor și auditorilor în justiție.

Şi studenții Facultății de Drept din București au organizat astăzi un protest similar.

Pe de altă parte, decanul Facultății de Drept de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Septimiu Panainte, a declarat că protestul studenţilor nu este unul bine definit şi nu poate preciza care este implicarea instituţiei de învăţământ:

Preşedintele Ligii Studenților din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Silviu Emanuel Man a declarat pentru Radio Iaşi, că tinerii de la drept vor să tragă astfel un semnal de alarmă cu privire la modificările din justiţie:

Şi studenții Facultății de Drept din București vor organiza astăzi în același interval orar, un protest similar.

(Raluca Diaconiuc, Radio Iaşi/ FOTO Raluca Diaconiuc)

Reprezentanții Facultății de Informatică din Iași declară că, anul acesta este al 2-lea consecutiv în care FII/UAIC a participat la tabara organizată de Universitatea Moscow Institute of Physics and Technology, pentru pregătirea participării la concursuri tip ACM ICPC (algoritmică & programare). Tabara constă în 10 zile cu program intens, alcătuit din concursuri, editoriale și cursuri prezentate de antrenori de renume mondial. https://it edu.mipt.ru/en/fall_training_2017.
Astfel că, după cele 8+ ore zilnice din programul comun, studenții pot rezolva problemele rămase „upsolving”, activitate care este înregistrată și ierarhizată spun cei de la Facultatea de Informatică.
Echipa ieșeană este formată din studenții: Valetriu Motroi, Alexandru Ioniță (an 3) și Cristian Vîntur (an 2). Ei s-au calificat pe baza unor selecții individuale, concurînd cu ceilalți studenți, dar întâmplarea face ca tot ei au fost cei care au participat și anul trecut. În 2016, lotul din Iași a obținut locul 7 cumulat în concursuri, din 27 echipe la divizia B. Acum am obținut locul 2 și premiul 2, tot din 27 echipe divizia B.
De asemenea, a fost obținut premiul și pentru cea mai bună echipa div B din afara Rusiei, și cea mai bun echipa div B „upsolvig”.
Reprezentanții Facultății de Informatică din Iași adaugă faptul că, pe clasamentul general upsolving a fost obținută poziția 8 din 62 echipe, div A+B.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30