fbpx
 
Înmormântarea academicianului Nicolae Manolescu va avea loc, marţi, la ora 12.00, la Cimitirul Sfântul Ioan din Râmnicu Vâlcea. Cei care doresc să-i aducă un omagiu o pot face luni, până la ora 14.00, la Ateneul Român, a anunţat Uniunea Scriitorilor din România.

Polițiști antirevoltă păzesc zona din apropierea bisericii în care va avea loc astăzi slujba de înmormântare a lui Alexei Navalnîi, scrie Sky News, care notează că, în urmă cu o zi, în zonă au fost văzuți muncitori montând bariere în apropierea lăcașului de cult din Moscova.

Înmormântarea lui Navalnîi trebuie să fie un prilej de solidaritate pentru ruși, așteptați în număr mare să-l conducă pe opozantul rus pe ultimul său drum. Familia lui a făcut apel pentru o participare masivă.

Un preot ortodox din judeţul Suceava este cercetat penal, după ce, în cursul zilei de duminică, s-a întins la sol în faţa porţii unui cimitir pentru a împiedica o ceremonie de înhumare.

Presupusul șef al unui cartel de droguri din Ecuador a fost asasinat împreună cu fiica sa la o spălătorie de mașini, iar cei îndoliați s-au asigurat că este bine pregătit pentru „viața de după moarte”, scrie Mirror.co.uk

Înmormântarea fondatorului grupării militare Wagner, Evgheni Prigojin, a avut loc „într-un format închis", potrivit CNN, care citează reprezentanți ai Concord Management, o altă companie deținută de Prigojin.

În prezent, când cineva moare în China, este - de obicei - incinerat, însă înmormântarea continuă să joace un rol important în ritualurile de deces.

Un bărbat din Belgia și-a înscenat moartea, apoi a mers la propria înmormântare cu un elicopter. Acesta a vrut să-i dea familiei sale o lecție.

Protoschimonahul Iacob Bârsan, ctitorul Schitului „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, care i-a fost duhovnic lui IPS Teodosie, a murit la vârsta de 72 de ani.

O femeie în vârstă de 55 de ani din Roman, judeţul Neamţ, a fost jefuită în momentul în care îşi conducea pe ultimul drum soţul, fiica şi nepotul - toţi decedați în urma unui accident.

Pagina 1 din 8

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30