Mai târziu, creştem şi plângem în continuare; atunci când suntem triști sau când suntem bucuroși, plângem pentru că în acel moment trăim o emoție intensă pe care simțim nevoia să o exprimăm. La un anumit moment din viață, nu mai plângem sau, mai bine spus, nu mai plângem în fața altora. Asta se întâmplă pentru că reușim să ne abținem, deoarece, la un moment dat, cineva ne-a spus că e rușine să plângi, că denotă slăbiciune, lipsă de respect de sine etc.