fbpx
 
Povestea reală a unui candidat cuminte: „Eu nu știu politică. Mihai Chirica m-a cerut, rectorul m-a dat”. Își aranja hârtiile să plece acasă și l-a sunat primarul. „Prima oară am refuzat, apoi m-a convins”, povestește Doru Pănescu, profesor la UTI. A fost ales pur și simplu pentru imaginea de intelectual și n-a participat deloc la campanie. Prima zi în Senatul României l-a plictisit, dar spune că se va axa pe domeniul educației.

E un șoc pentru un om căruia îi sună telefonul, este invitat la o întâlnire și află că, peste o lună și jumătate, va candida pe loc eligibil pentru Senatul României. Mai ales că acel om se duce acasă, își anunță familia, care știe perfect câtă treabă are el cu politica, și toți râd de se prăpădesc. Dar râsul le piere când, după o lună, omul chiar ajunge senator.
„Ca și dv., și ei mi-au spus prima dată că nu mă știe nimeni în afara mediului universitar. Și că nu există un motiv clar pentru care aș candida, mai ales că nu sunt implicat în viața publică”, spune Doru Pănescu.

Călin Popescu Tăriceanu a fost reales în funcţia de preşedinte al Senatului, el fiind propunerea PSD şi ALDE şi singura nominalizare a partidelor pentru această funcţie. Acesta a primit în plen 87 de voturi pentru și 40 împotrivă.

Nicușor Dan, președintele Uniunii Salvați România (USR), a declarat că propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru este inacceptabilă deoarece Sevil Shhaideh face parte din „gașca Mazăre-Nicușor Constantinescu” și nu are „anvergura necesară” pentru a exercita această funcție.

Liviu Dragnea a anunțat azi ca propunerea PSD-ALDE de premier este Sevil Shhaideh, actual secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.

Liviu Dragnea a anunțat azi ca propunerea PSD-ALDE de premier este Sevil Shhaideh, actual secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.

Guvernul se răzgândeşte în ceea ce priveşte amânarea scăderii TVA şi a eliminării supraaccizei pe carburanţi şi a taxei pe stâlp, solicitate de PSD. Premierul spune că va analiza propunerea social democraţilor. Asta după ce, iniţial, purtătorul de cuvânt al Executivului a transmis, după discuţia telefonică pe care premierul a avut-o cu Liviu Dragnea, că actualul Cabinet va amâna măsurile fiscale, pe motiv că este un Guvern responsabil şi predictibil.

Liviu Dragnea a lăsat să se înțeleagă că premierul a fost de acord cu amânarea acestor măsuri fiscale. Inițial, și purtătorul de cuvânt al Guvernului spunea că măsurile vor fi prorogate.

România ar putea scăpa, până la urmă, de Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Parlamentul European a adoptat o rezoluţie, prin care îndeamnă Comisia Europeană, să înlocuiască MCV-ul, cu un mecanism de raportare a situației democrației.

Parlamentul European propune ca CE să întocmească anual, în consultare cu un panel de experţi independenţi „Raportul european cu privire la democraţie, statul de drept şi drepturile fundamentale", referitor la situaţia în aceste domenii în toate statele membre.

Toate țările membre ar uma să primească un punctaj, în funcţie de performanţele înregistrate în domenii, precum libertatea presei şi separarea puterilor în stat.

Această iniţiativă legislativă a fost adoptată cu 405 la 171 de voturi şi 39 de abţineri, relatează News.ro.

Ea a fost susţinută de cele mai importante grupuri politice din parlament - Partidul Popular European (PPE) şi Alianţa Progresivă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D).

Parlamentul European a cerut Comisiei Europene (CE) să prezinte o propunere în vederea introducerii acestui instrument până în septembrie 2017. Comisia urmează să prezinte un răspuns motivat cererii Parlamentului.

Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost instituit în 2006 şi monitorizează progresele României şi Bulgariei, în combaterea corupţiei şi reformarea sistemului judiciar.

Sofia şi Bucureştiul au aceptat MCV, la mijlocul anilor 2000, ca o condiţie prealabilă aderării lor la UE, pe 1 ianuarie 2007.

Potrivit acestor rapoarte MCV, prezentate anual de CE, România a înregistrat în ultimii ani rezultate mai bune decât Bulgaria.

(Sursa: digi24.ro)

Nicolae Medforth Mills, nepotul Regelui Mihai I, mai are o şansă să revină în sânul familiei regale. „Biletul” pentru reprimirea în Casa Regală este o căsători regală, sunt de părere tinerii monarhiști.

Astfel, ei îi propun lui Nicolae o relație cu frumoasa Principesă Maria Anunciata de Liechtenstein.

Aceștia au postat pe site-ul Organizaţia de Tineret - Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei și câteva informații despre cea pe care ei o consideră potrivită pentru a deveni soția lui Nicolae.

Principesa Maria Anunciata de Liechtenstein este fiica cea mare a Principelui Nikolaus de Liechtenstein, al treilea fiu al Principelui Regnant Franz Iosif II (1938-1989), şi a Principesei Margareta de Louxembourg, mezina Marelui Duce Jean (1964-2000).

Pe un cont de Facebook al susținătorilor lui Nicolae se arată că sunt acesta și Maria Anunciata de Liechtenstein sunt verișori de gradul IV, ceea ce ar împiedica o posibilă căsătorie între cei doi.

„Nicolae de Roumanie Medforth Mills şi Principesa Maria Anunciata de Liechtenstein, cea pe care tineretul monarhist o propune drept soţie pentru Nicolae, sunt verişori de gradul IV, prin strămoşul comun Robert I, Duce de Parma", scrie pe rețeaua de socializare.

(Sursa: b1.ro)

Copiii cu vârsta mai mică de trei ani ar putea fi exceptați de la plata chetuielilor de întreținere, după ce Senatul a adoptat, marți, o propunere a senatorului PNL Dragoș Luchian.

Propunerea legislativă prevede că scoaterea copiilor mai mici de trei ani de la întreținere poate fi hotărâtă de asociațiile de proprietari.

Totodată, este majorat termenul de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, afişate pe lista lunară de plată, de la maximum 20 de zile calendaristice la maximum 30 de zile, conform Digi 24.

Senatorul Dragoș Luchian consideră că plata cheltuielilor pentru copiii mai mici de trei ani este nejustificată.

„În condiţiile în care animalele mici de companie nu sunt incluse în rândul consumului pe locuinţă sau apartament/persoană consider absurd să contorizăm cvasi-cheltuielile provocate de bebeluşi pentru buna desfăşurare a asociaţiei proprietarilor de locuinţe”, a declarat Dragoş Luchian.

(Sursa: libertatea.ro)

Pagina 9 din 10

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31