Luni, 20 11 2017

Schimbările climatice sunt responsabile de o criză de sănătate publică care a afectat deja milioane de persoane din toată lumea, conform unui studiu citat de DPA și Reuters.

Valurile de căldură, alergiile, poluarea din atmosferă și bolile sunt principalele probleme asociate încălzirii globale, potrivit concluziile cercetării publicate în jurnalul medical ''The Lancet''.

''Simptomele resimțite de om ca urmare a schimbărilor climatice sunt neechivoce și potențial ireversibile'', se arată în raportul intitulat ''Lancet Countdown'' condus de oameni de știință din cadrul a 24 de instituții academice și agenții interguvernamentale din mai multe țări, printre acestea numărându-se și Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Studiul a relevat că productivitatea muncii în rândul lucrătorilor agricoli s-a redus cu 5,3% din anul 2000, în special din cauza că arșița a scăzut capacitatea de efort a muncitorilor. Astfel, creșterea temperaturilor a avut impact asupra mijloacelor de subzistență a indivizilor, familiilor și comunităților.

Între anii 2000 și 2016 a fost observată o creștere cu 46% a numărului de dezastre asociate condițiilor meteorologice, iar 125 de milioane de adulți au fost expuși valurilor de căldură, cei mai vulnerabili fiind cei cu vârste peste 65 de ani, impactul asupra sănătății acestora variind de la insolații la afectare renală, se menționează în studiu.

Pierderile economice, care nu includ degradarea stării de sănătate, asociate evenimentelor meteorologice extreme, au fost estimate la 129 de miliarde de dolari în 2016.

Studiul a descoperit de asemenea că bolile infecțioase sunt din ce în ce mai răspândite, numărul cazurilor de febră denga — o boală infecțioasă cu cea mai rapidă răspândire din lume, produsă de un virus transmis prin înțepătura unui țânțar — aproape dublându-se în fiecare deceniu începând din 1950. Aceasta afectează în prezent până la 100 de milioane de persoane pe an, precizează sursa citată de Agerpres.

Numărul celor care suferă de malnutriția în 30 de state din Asia și Africa a crescut de la 398 de milioane în anul 1990 la 422 de milioane în 2016. ''Malnutriția este identificată drept cel mai important efect al schimbărilor climatice în secolul XXI'', se menționează în raport.

Schimbările climatice se așteaptă să aibă un impact asupra producției agricole. O creștere cu 1 grad Celsius a temperaturii globale conduce la reducerea cu 6% a randamentului culturilor de grâu la nivel mondial și cu 10% a celor de orez.

Raportul susține de asemenea că cel puțin 800.000 de decese înregistrate în fiecare an din cauza poluării atmosferice sunt cauzate în exlusivitate de arderea cărbunelui.

''Acest (raport) este un important semnal de alarmă'', a declarat pentru Reuters Christiana Figueres, președinta comitetului executiv al Lancet Countdown și responsabil pentru climă la summit-ul de la Paris. ''Efectele schimbărilor climatice se întâmplă aici și acum'', a adăugat aceasta.

Însă, în ciuda datelor îngrijorătoare ale studiului, Anthony Costello, director în cadrul OMS și copreședinte al Lancet Countdown a declarat că există ''licăriri de speranță'' deoarece deși numărul dezastrelor asociate evenimentelor meteorologice, precum uraganele și inundațiile a crescut cu 46% din anul 2000, numărul deceselor ca urmare a acestora a rămas stabil, ceea ce sugerează că societățile își îmbunătățesc măsurile de protecție contra catastrofelor provocate de factori de mediu.

Aproape 200 de state vor fi reprezentate la Bonn, în Germania, între 6 și 17 noiembrie pentru a stabili un ''regulament'' cu privire la acordul climatic de la Paris pentru a face trecerea de la combustibilii fosili.

Studiul Lancet Countdown nu a publicat numărul total de decese ca urmare a schimbărilor climatice. Conform estimărilor anterioare ale OMS, că ar putea exista circa 250.000 de decese în plus între anii 2030 și 2050 cauzate de schimbările climatice.

Conform cercetării publicată în ''The Lancet'', în cazul a 87% dintre orașele lumii, în care trăiesc miliarde de persoane, au fost depistate depășiri ale valorilor orientative ale poluării stabilite de OMS, precizează Reuters.

 

Tudor Helgiu, elevul de la un liceu confesional din Cluj care a fost trimis acasă pentru că avea părul lung, a câştigat prima luptă cu directorul şcolii: i se permite să meargă la ore chiar dacă nu se tunde. „Războiul” însă acum începe: tânărul strânge semnături pentru schimbarea regulamentului şcolar de la Liceul Greco-Catolic Inochenţie Micu.

 

Un uragan cu numele Ivanka, asta cer americanii! Provocarea vine de la Care2, portalul care pune în legătură activişti şi ambientalişti din toată lumea. Site-ul a lansat o petiţie online care cere Asociaţiei meteorologice mondiale să schimbe numele uraganului Irma în Ivanka.          

 

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, speră că Guvernul României nu va permite rescrierea istoriei bazate pe sprijinul militar-memorial bilateral.  Aceasta a intervenit cu această precizare deorece România dorește redenumirea Parcului Tolbuhin din Bucureşti, potrivit flux24.ro.

 

Locuitorii din Ciurchi se opun din nou construirii unui bloc pe amplasamentul unei parcări, după trei ani de acalmie. Constructorii cer intervenția Primăriei. Terenul cumpărat de Conest era în Ciurchi, la nr. 105. Apoi a devenit 109C. Locuitorii din cinci blocuri își parchează mașinile acolo și se opun construcției. Ei spun că amplasamentul inițial era cu 50 de metri mai încolo, dar era prea înghesuit și a fost mutat din pix. Reprezentanții Conest spun că e dreptul lor de a construi și că nu vor scandal cu oamenii: „Primăria să rezolve cazul”.

 

La aproape trei ani de la prima încercare de a construi un loc de locuinţe pe terenul situat pe str. Ciurchi nr. 109C, firma Conest intenţionează să pună în aplicare acum acel proiect.

De câteva zile, în parcarea unde vrea Conest să ridice blocul a fost pus un afiş prin care cetăţenii sunt din nou înştiinţaţi de elaborarea unui plan de urbanism zonal privind ridicarea unui imobil cu patru etaje.

Potrivit acelui anunţ, cetăţenii din zonă sunt invitaţi să trimită propuneri şi observaţii până la finele lunii august la Serviciul Urbanism, din cadrul Primăriei ieşene.

 

Locuitorii din Ciurchi se opun din nou construirii unui bloc pe amplasamentul unei parcări, după trei ani de acalmie. Constructorii cer intervenția Primăriei. Terenul cumpărat de Conest era în Ciurchi, la nr. 105. Apoi a devenit 109C. Locuitorii din cinci blocuri își parchează mașinile acolo și se opun construcției. Ei spun că amplasamentul inițial era cu 50 de metri mai încolo, dar era prea înghesuit și a fost mutat din pix. Reprezentanții Conest spun că e dreptul lor de a construi și că nu vor scandal cu oamenii: „Primăria să rezolve cazul”.

 

La aproape trei ani de la prima încercare de a construi un loc de locuinţe pe terenul situat pe str. Ciurchi nr. 109C, firma Conest intenţionează să pună în aplicare acum acel proiect.

De câteva zile, în parcarea unde vrea Conest să ridice blocul a fost pus un afiş prin care cetăţenii sunt din nou înştiinţaţi de elaborarea unui plan de urbanism zonal privind ridicarea unui imobil cu patru etaje.

Potrivit acelui anunţ, cetăţenii din zonă sunt invitaţi să trimită propuneri şi observaţii până la finele lunii august la Serviciul Urbanism, din cadrul Primăriei ieşene.

 

Primarul Iașului, Mihai Chirica, membru PSD, a declarat, duminică, pentru News.ro că premierul Sorin Grindeanu nu ar trebui să fie schimbat din funcţie, el susţinând că toţi cei din partid care vor înlocuirea acestuia „sunt duşi cu pluta”.

 

Un grup de iniţiativă, format din reprezentanţii unor asociaţii, ai autorităţilor judeţene şi locale, dar şi parlamentari din toate partidele, s-a reunit recent la Caracal pentru a propune adăugarea la numele judeţului Olt a denumirii de Romanaţi, ca reparaţie istorică.

 

Roşu, maro, violet, verde, albastru închis, albastru deschis şi galben: acestea sunt cele şapte culori alese de natură pentru a colora dunele din insula Mauritius. Înconjurate de vegetaţie, par a fi vopsite, iar culorile se schimbă în funcţie de momentul zilei şi de lumina soarelui.
Pagina 1 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top