fbpx
 
Lăsata Secului de Paște are loc duminică, 26 februarie 2023, cu o zi înainte de intrarea în Postul Paștelui 2023.

Spitalul de Boli infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași a suspendat programul de vizite începând de vineri, din cauza numărului mare de pacienți cu afecțiuni virale.

În noul PUZ, intrat în Consiliul Local în numai trei luni de la depunerea în comisii, se vorbește de o parcare pe două niveluri, la subsol. Dar subsolul are un singur nivel, iar blocul e dat în folosință de 3 ani. Radu Sacagiu este însoțitorul lui Mihai Chirica în vizitele din Israel. Jucătorul imobiliar s-a gândit să mai ridice două niveluri la un bloc în care locuiesc zeci de familii, ceea ce reprezintă o premieră în Iași. Profitul la afacerea aceasta: 550.000 de euro. Chirica i-a dat la schimb teren lui Sacagiu în Tg. Cucu, printr-o tranzacție scandaloasă, luând un obelisc și oferind la schimb o mină de aur pe care se va construi un bloc P+13.

Legăturile lui Radu Sacagiu cu primarul Mihai Chirica îi aduc imobiliarului foarte mulți bani. Un nou proiect de hotărâre ajunge luna aceasta în Consiliul Local, acolo unde totul este sub control. Controlul lui Mihai Chirica (PNL) prin cei 14 consilieri PSD.


În noul PUZ, intrat în Consiliul Local în numai trei luni de la depunerea în comisii, se vorbește de o parcare pe două niveluri, la subsol. Dar subsolul are un singur nivel, iar blocul e dat în folosință de 3 ani. Radu Sacagiu este însoțitorul lui Mihai Chirica în vizitele din Israel. Jucătorul imobiliar s-a gândit să mai ridice două niveluri la un bloc în care locuiesc zeci de familii, ceea ce reprezintă o premieră în Iași. Profitul la afacerea aceasta: 550.000 de euro. Chirica i-a dat la schimb teren lui Sacagiu în Tg. Cucu, printr-o tranzacție scandaloasă, luând un obelisc și oferind la schimb o mină de aur pe care se va construi un bloc P+13.

Legăturile lui Radu Sacagiu cu primarul Mihai Chirica îi aduc imobiliarului foarte mulți bani. Un nou proiect de hotărâre ajunge luna aceasta în Consiliul Local, acolo unde totul este sub control. Controlul lui Mihai Chirica (PNL) prin cei 14 consilieri PSD.


Irina Tănase s-a făcut mediator pentru a-l putea vizita mai des pe Liviu Dragnea în închisoare. Din cele patru vizite efectuate în ultimele două săptămâni, doar una a fost în calitate de iubită, celelalte trei fiind în calitate de mediator autorizat.

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a declarat marţi că, în momentul în care procurorii vor avea confirmarea oficială că cetăţeanul olandez acuzat de uciderea fetiţei din Dâmboviţa s-a sinucis, dosarul se va clasa, deoarece făptuitorul a murit, însă ancheta va continua pentru a vedea dacă sunt şi alte victime în acest caz.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu privire la o prevedere din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate. Concret, Victor Ciorbea consideră că prin suspendarea dreptului la vizită le este încălcat dreptul la viață intimă, familială și privată.

Peste 400 de persoane au venit, luni, la Muzeul Municipiului Iaşi pentru a vizita Muzeul Iluziilor, pe lista de rezervare fiind deja înscrise aproximativ 3.000 de persoane. 

Adrian Filpişan, organizatorul Muzeului Iluziilor, a declarat că în cadrul expoziţiei vizitatorii pot afla cât mai multe informaţii despre iluziile optice cu ajutorul a 24 de oglinzi de mari dimensiuni care deformează realitatea, un vortex tunnel, o hologramă piramidală, un generator Van De Graaff sau un theremin, instrumentul muzical la care poţi cânta fără să îl atingi.

‘Activităţile noastre se desfăşoară de câţiva ani cu precădere pentru părinţi şi copii. Pe lângă activitatea de bază, spectacolele cu planetariul mobil, ne-am gândit să organizăm un alt eveniment care să completeze noţiunile de ştiinţă. Ne-am gândit la un Muzeu al Iluziilor în urma unor vizite pe care le-am făcut la rândul nostru la muzee din străinătate. Proiectul e, în primul rând, unul educativ şi neconvenţional. Conceptul este unul unic în România şi are un caracter interactiv. Vizitatorii pot înţelege cum funcţionează iluziile prin contactul direct cu cele peste 100 de obiecte prezentate, dar şi prin explicaţiile unui povestitor unplugged, care oferă detalii despre mecanismele lor de funcţionare şi face demonstraţii live. Ne-am dorit mult să creăm un loc în care participanţii de orice vârstă să poată învăţa prin joacă şi interacţiunea directă cu exponatele’, a declarat Adrian Filpişan, organizatorul Muzeului Iluziilor.

Potrivit acestuia, Muzeul Iluziilor îşi conduce vizitatorii prin trei mari capitole, fiecare dintre ele destinată unui alt tip de iluzii.

‘Lumea lui Alice’, cu sala oglinzilor deformate, este locul unde cei mici se vor distra şi vor deveni, pentru câteva minute, subţiri ca o sfoară sau rotunzi ca un balon, vor avea burta până la nas sau vor deveni pitici.

Iluziile optice vor avea şi ele o sală dedicată: peste 50 de tablouri originale, unele de mari dimensiuni, vor provoca voinţa şi inteligenţa celor care vor încerca să rezolve misterele din spatele lor. Toate imaginile sunt dotate cu instrumente de măsurat, cu ajutorul cărora vizitatorii vor încerca să înţeleagă cum funcţionează iluziile.
A treia sală este dedicată obiectelor care le vor oferi vizitatorilor experienţe unice: aici, vizitatorii vor putea înţelege cum funcţionează hologramele, vor experimenta vertijul într-un tunel lung de 6 metri, vor încerca să descifreze mecanismul iluziei cinematografice sau vor putea să îşi încerce talentele muzicale la un theremin, primul instrument muzical electronic.

Expoziţia poate fi vizitată, în perioada 8 ianuarie – 2 februarie, pe bază de rezervare. Durata unei vizite este de 60 de minute, iar preţul unui bilet este de 13 lei.

 

(Agerpres/ FOTO Raluca Diaconiuc)


Liviu Dragnea și iubita lui, cu 30 de ani mai tânără decât liderul PSD, au fost invitați de onoare la nunta lui Silviu Vexler.

 


Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a anunţat luni pe Facebook că va publica numele celor care au „vizitat" arhiva SIPA, eventual şi numărul "vizitelor", calificând această arhivă drept „o pată pe obrazul jusiţiei române".

 

„Arhiva SIPA - o pată pe obrazul justiţiei române! Plăcut sau neplăcut, adevărul trebuie să fie scos la suprafaţă. Primul pas - voi publica numele celor care au „vizitat" arhiva, eventual şi numărul "vizitelor" efectuate!", a scrisTudorel Toader pe Facebook.