fbpx
 
Povestea cutremurătoare a unei mame căreia drogurile i-au luat copilul: marijuana, etnobotanice, cocaină, heroină și o tinereţe pierdută

Povestea cutremurătoare a unei mame căreia drogurile i-au luat copilul: marijuana, etnobotanice, cocaină, heroină și o tinereţe pierdută


Atât de multe speranţe şi deziluzii a trăit Maria în cei şapte ani de când fiul ei este robul drogurilor, încât e greu de crezut că simţurile nu i s-au atrofiat. Mama mai crede în fiul ei, aflat acum în Anglia, într-o nouă încercare de a o lua de la capăt.

 

Marijuana, etnobotanice, cocaină şi heroină: astea l-au distrus pe Andrei în cei şapte ani de când este dependent de droguri. Ajutat de familie, încearcă din nou să renunţe la substanţele care i-au marcat toată adolescenţa. Povestea lui Andrei, mărturisită de mama sa, care i-a fost mereu alături.

„Mie nu mi se poate întâmpla!”

„Când am aflat prima dată că băiatul meu se droghează, eram în punctul în care credeam că acest lucru nu o să ni se întâmple nouă niciodată şi în care judecam, crezând că asta se poate întâmpla numai în familii cu probleme, în familii în care părinţii se droghează. Nu ştiam exact cui, dar nu nouă şi nu mă interesa prea mult acest subiect”, îşi începe povestea Maria, cu lacrimi în ochi. A aflat că erau o familie „cu probleme” de-abia după doi ani de la momentul în care băiatul ei, licean pe atunci, consumase marijuana. Cum s-a ajuns aici? Nici ea nu îşi poate explica.

 

Pericolul se apropia

Proaspăt divorţată, a decis să plece în Germania împreună cu băieţelul ei de 10 ani, sperând într-o viaţă mai bună. Ajuns la vârsta adolescenţei, Andrei s-a simţit marginalizat de unii colegi, profesori, cunoştinţe, având şi o serie de probleme cu dirigintele clasei în care învăţa. Pe la 15 ani, a început să fumeze, să ia alcool din casă şi să consume droguri, la început din cele uşoare „Semnale erau, dar nu poţi să vezi. Nu vezi nici nopţile nedormite, nici ochii lor, nici comportamentul, nici lipsa de participare, nici lipsa poftei de mâncare, scăderea în greutate, agitaţia, agresivitatea. Le pui pe seama pubertăţii, a hormonilor  sau a «vremurilor ». Îmi mai spuneau vecinii că l-au văzut beat, dar nu puteam să cred. Eu lucram de acasă, iar el nu venea niciodată mirosind a alcool, nu lipsea nopţile sau de la şcoală, vorbeam cu el mereu”, îşi aminteşte Maria.

 

Clipa scurtă de fericire, lung infern

Ghinionul de România

În scurt timp, Andrei a încercat ceva mai puternic: marijuana. Mama îşi aminteşte că au început să dispară din casă bani, lucruri şi, cu toate că nu era convinsă de explicaţiile fiului, nu s-a gândit nicio clipă la droguri. Au fost împreună la psiholog, dar situaţia nu s-a îmbunătăţit, totul culminând cu ziua când Andrei s-a urcat la volan, deşi nu avea permis, şi a fost prins de poliţie.

De comun acord au stabilit să se întoarcă în ţară, iar aici Maria şi-a înscris fiul într-o clasă cu predare în limba germană. Nici acasă lucrurile nu au fost, însă, mai uşoare, lui Andrei fiindu-i dificil să se adapteze după ce a urmat cursurile într-o ţară străină. Mai mult, în România a descoperit etnobotanicele şi cât de uşor le puteai procura. „Plecasem din Iaşi şi pe drum m-a sunat şi mi-a spus că a vândut tot aurul din casă pentru etnobotanice”, spune Maria.

Au încercat să caute un centru de dezintoxicare, au urmat drumuri la medici, Poliţie, psiholog şi preot, ba, mai mult, Andrei a încercat să renunţe singur. Toate acestea, însă, fără rezultate, ori pentru că instituţiile statului nu aveau programe pentru „cei ca el”, ori pentru că dependenţa era mult mai puternică. „În Iaşi nu era o clinică pentru dependenţii de etnobotanice. Toate drumurile se închideau şi Andrei cădea din ce în ce mai jos”, susţine mama băiatului.

 

„Este atât de complicată adicţia... Ce putem face este să-i iubim, să nu-i judecăm, să-i sprijinim” Maria, mama lui Andrei

 

A plecat de acasă

A avut probleme la şcoală, reuşind într-un final să termine 10 clase şi a plecat de acasă, revenind doar în lipsa mamei pentru a lua lucruri şi a le vinde. A dormit pe la prieteni, prin scări de bloc, pe sub poduri. „Cea mai dureroasă decizie a fost aceea de a schimba yala şi a-l lăsa pe străzi. L-am anunţat că atunci când doreşte ajutor să mă anunţe şi am început să aştept. La vârsta de 18 ani, el era pe stradă, nu ştiam dacă e viu sau mort, nu mai aveam nici un semn, nici un contact, iar eu eram ca într-o transă în care încercam să trăiesc fiecare zi, să merg la serviciu, să funcţionez ca şi cum totul era în ordine. Şi nu era deloc aşa”, rememorează Maria.

Băiatul a cerut ajutorul fostei diriginte, care l-a îndrumat către Agenţia Naţională Antidrog, i-a găsit o locuinţă cu chirie, pe care o plătea mama, şi a intermediat reluarea legăturii cu aceasta.

 

Bătut de dealeri

„Când l-am văzut din nou, era total transformat. Îmbătrânit, obosit, slab. Nu se mai drogase de trei săptămâni”, îşi aminteşte ieşeanca. Au încercat să găsească alte şi alte soluţii, pornind din nou la luptă. A locuit singur în Iaşi, apoi într-un alt oraş unde a şi muncit. Aici iar a consumat etnobotanice şi au intrat dealerii peste el în casă şi l-au bătut. La cererea lui, a ajuns în Capitală, la un centru privat pentru dependenţii de droguri, unde trebuia să urmeze un program timp de un an. După trei luni a avut o altă recădere.

A urmat o altă strategie. S-au întors în Germania, iar Andrei şi-a găsit loc de muncă, şi-a închiriat o locuinţă, a obţinut permisul de conducere , dar minunea nu a durat decât câteva luni. A descoperit cocaina, iar lucrurile s-au înrăutăţit pe zi ce trecea. A cerut, însă, din nou ajutor şi a mers iar la centrul din Bucureşti, unde a urmat un program de dezintoxicare un an şi două luni. După ieşire au mai fost recăderi, iar de fiecare dată când îşi închidea telefonul, mama ştia ce va urma. Împreună cu prieteni şi rude îl căutau prin parcuri, pe sub poduri, prin cluburi, în speranţa că vor ajunge la timp şi nu se va droga din nou.

 

 

„Ar trebui conştientizată populaţia, să acţionăm în conformitate cu ce avem, cu un mesaj clar, să se apeleze la specialişti şi ar trebui să existe şi o implicare a întregii societăţi. Din păcate, la nivelul Iaşului nu avem un nucleu clar de specialişti”, Comisar-şef Romică Ichim, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Iaşi

Un nou început

Andrei a luat-o de la capăt, încercând de fiecare dată să învingă dependenţa. A plecat în Anglia, la tatăl lui, şi-a găsit un loc de muncă, şi-a luat maşină, dar când totul părea că merge bine, a avut o nouă recădere. La şapte ani de la primul contact cu drogurile, tânărul de 22 de ani urmează să intre acolo într-un program special pentru dependenţi. „E o comunitate, unde sunt şi consiliaţi, urmează cursuri, lucrează. Trebuie să stea acolo minimum un an şi şase luni, să respecte anumite reguli. Tatăl lui îmi spunea că acum e mai motivat, îşi face planuri, vrea să termine liceul, să facă o facultate”, povesteşte Maria, o mamă dispusă să creadă în fiul ei până la capăt, deşi a suferit atât de mult din cauza lui.

 

Citește și Garda pretoriană a lui Nichita: opt bodyguarzi non-stop pentru vilă, amantă şi chefuri


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: