Joi, 21 06 2018
Oajdea vrea 800.000 de lei de la Primărie

Oajdea vrea 800.000 de lei de la Primărie

Dispărut din viaţa publică, un fost parlamentar vrea să-şi scoată pârleala pe spezele municipalităţii. Suma ar reprezenta reparaţii făcute de firma Albă ca Zăpada SRL la Cinematograful Dacia, spaţiu închiriat în 2009 de la RADEF. În acte, societatea reclamantă aparţine unei foste consiliere a lui Daniel Oajdea. Recent, Primăria a preluat cinematograful, cu ajutorul unui executor judecătoresc.

 

Cinematografele ieşene au fost preluate de Primărie, dar procesele continuă. Firma Alba ca Zăpada SRL, care deţinea o cafenea în Cinema Dacia vrea banii pe care susţine că i-a investit în amenajarea spaţiului. Societatea controlată de fostul deputat Daniel Oajdea a deschis două acţiuni în instanţă.

 

„Stare avansată de degradare”

Aproape 800.000 de lei susţine firma Alba ca Zăpada SRL, reprezentată de Ramona Ignat, că a investit în clădirea în care funcţiona cinematograful din cartierul Alexandru cel Bun şi care ar fi fost o ruină când l-a preluat.

Deşi a părăsit  la finalul lunii august spaţiul în care funcţiona CinemaCaffe, firma nu a încheiat conturile din acestă afacere. La Judecătoria Iaşi a contestat executarea silită, iar Tribunalului i-a cerut să constate că au făcut o serie de investiţii şi să nu se intervină în spaţiul respectiv până ce acestea nu sunt achitate. „Având în vedere că la nivelul anului 2009 spaţiul se afla într-o stare avansată de degradare, numai tavanul prezentând numeroase găuri, plus multe alte probleme, inclusiv la pereţii de rezistenţă, subscrisa am demarat încă din 2009 toate procedurile de investiţie necesare, astfel încât spaţiul să devină unul util şi să-i putem acorda destinaţia pentru care şi contractasem iniţial, acela de spaţiu comercial”, se arată în acţiunea depusă la Tribunal.

 

Interpusa lui Daniel Oajdea (foto mic) spune că a făcut investiţii mari în cinematograful unde a deschis o cafenea

 

Despăgubiri de la noul proprietar

Albă ca Zăpada SRL precizează că din 2009 până în 2015 a făcut investiţii, toate acestea fiind vizate de proprietarul spaţiului - Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor RADEF -, cu care iniţial a avut un contract de asociere în participaţiune, iar ulterior unul de închiriere. Mai mult, societatea consideră că, având în vedere că a realizat investiţii considerabile pentru ca spaţiul să devină funcţional, acesta fiind preluat de Municipiul Iaşi, are dreptul să fie despăgubită de noul proprietar pentru cheltuielile efectuate. În documentele depuse la dosar se precizează că doar în perioada octombrie-decembrie 2013 firma ar fi făcut investiţii de 144.268 lei, în ianuarie-martie 2015 de 36.384 lei, iar în aprilie-iunie 2015 de 16.142 de lei. „Practic, la momentul de faţă Municipiul Iaşi este în situaţia în care, în lipsa constatării unui drept de retenţie, poate să treacă sau să dispună pe orice cale şi în cele mai bune condiţii de spaţiul reabilitat, putând astfel demara şi dezvolta proiecte culturale în cele mai bune condiţii”, mai susţin reprezentanţii firmei Alba ca Zăpada.

 

„Nu s-a respectat destinaţia imobilului”

Mai mult, reclamantul spune că, dacă ar fi să ridice toate bunurile şi investiţiile făcute, ar însemna să aducă clădirea în starea anterioară, aceea de „ruină”. 

Pe de altă parte, reprezentanţii Primăriei Iaşi şi ai Consiliului Local au solicitat Tribunalului respingerea acţiunii. „La data preluării, Albă ca Zăpada desfăşoară activităţi de alimentaţie publică, fiind de notorietate faptul că în această locaţie nu s-au mai efectuat proiecţii cinematografice, nerespectându-se destinaţia imobilului şi obligaţia de a asigura accesul publicului la cultură”, au explicat reprezentanţii Primăriei.

Cinematografele de stat din Iaşi au intrat luna trecută în patrimoniul Municipalităţii prin intermediul unui executor judecătoresc. Cheltuielile de executare s-au ridicat la 25.224 de lei pentru toate cele patru imobile.

S-a ajuns aici după o prevedere legală şi un proces cu RADEF. Cinematograful „Victoria” ar putea găzdui concertele Filarmonicii „Moldova”, „Republica” proiecţii de filme de artă, iar „Dacia” proiecţii pentru copii şi tineri.

 

 Ramona Ignat a fost pusă „de decor” în societate

 

Legăturile lui Oajdea cu societatea

Contractul dintre RADEF şi firma Albă ca Zăpada a fost semnat la apogeul popularităţii lui Daniel Oajdea, pe vremea când acesta era parte a guvernării PDL. Aici aveau loc în 2009-2010 mai multe acţiuni electorale organizate de parlamentar. Fostul deputat a evitat însă să-şi asume faptul că este deţinător al spaţiului, alegând să o bage în faţă pentru acest lucru pe Ramona Elena Ignat, consilier la cabinetul său parlamentar şi administrator la firma Concurs SRL a familiei sale. Societatea Concurs este, de altfel, un alt exemplu de afacere dobândită de politician prin intermediari.

O „coincidenţă”: în mai multe procese de la instanţă, Concurs SRL a avut drept adresă de corespondenţă căsuţa poştală nr. 2114 din Oficiul 4 de la Iulius Mall, în timp ce Albă ca Zăpada SRL a ales aceeaşi metodă mai puţin uzitată de citare, numărul căsuţei poştale fiind 2116. În calitate de deputat, Oajdea anunţa că aşteaptă scrisori de la cetăţeni tot la căsuţa cu numărul 2114. Fostul parlamentar nu a putut fi contactat.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top