Vineri, 17 08 2018
Garda de Coastă, misiune de urgență: navă cu migranți plutind în derivă la 60 de kilometri de Portul Midia

Garda de Coastă, misiune de urgență: navă cu migranți plutind în derivă la 60 de kilometri de Portul Midia

În data de 12.09.2017, în jurul orei 11.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagră – SCOMAR au detectat o ambarcaţiune suspectă în Marea Neagră, la aproximativ 32 mile marine (60 km) Est Midia, care se îndrepta din apele internaţionale spre cele teritoriale româneşti, țintă confirmată de un elicopter al Ministerului Apărării Naționale, ca fiind o ambarcațiune cu multe persoane la bord.

 

Imediat Garda de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni cu 2 nave de intervenţie care s-au deplasat spre ambarcaţiunea suspectă. Totodată, s-a solicitat sprijinul Marinei Militare care a participat cu o nava de intervenţie aflată în zonă.

 

De asemenea, au fost informate, prin intermediul Forumului de Cooperare la Marea Neagră, autorităţile de frontieră bulgare şi turce.

 

Nava, care în prezent pluteşte în derivă, a transmis prin sistemul radio mesaje de ajutor, vremea fiind nefavorabilă (vânt puternic, mare de gradul 5). Din primele date comunicate, ambarcaţiunea are la bord mai multe persoane care se află în pericol.

 

În funcţie de situaţia de la faţa locului, navele PFR vor acţiona conform procedurilor internaţionale, inclusiv prin iniţierea unei acţiune de tip SAR, pentru a oferi sprijin şi asistenţă  navei aflate în pericol.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top