Luni, 20 08 2018
Primele autocare cu pelerini au sosit deja la Iași pentru Sfânta Parascheva

Primele autocare cu pelerini au sosit deja la Iași pentru Sfânta Parascheva

Sute de mii de oameni sunt aşteptaţi la Iaşi în următoarele zile la cel mai mare pelerinaj religios al anului, de Sfânta Parascheva. Primii au ajuns deja, deşi oficial manifestările religioase nu vor începe decât marţi.

 

Primele autocare cu pelerini au ajuns deja în Iaşi. Au vrut să evite aglomeraţia din următoarele zile, numai că... rândul la moaşte era deja făcut.

„120 de persoane suntem şi venim din comuna Stănişeşti a judeţului Bacău”, spune o femeie.

„Am vrut să ajungem, ne-am dorit să ajungem să ne rugăm pentru copii”, explică o alta.

„Noi am venit mai din timp că nu aveam alt transport decât acum”, arată o a treia.

 

Oficial, pelerinajul, va începe marţi. În curtea Mitropoliei e însă deja forfotă.

„Aţi observant foarte bine, deja primele mii de pelerinii au poposit în Iaşi. Desigur, putem spune chiar de astăzi că am intrat în Sărbătorile oraşului şi cele religioase, şi cele laice”, spun oficialii din Primăria Iași.

 

De pelerinaj profită peste 100 de comercianţi, care au adus la Iaşi produse tradiţionale, haine, obiecte de artizanat şi dulciuri.

 

Pelerinajul, la care ar urma să vină 200.000 de oameni, se va încheia duminică, 15 octombrie.

 

(Sursa: digi24.ro)

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top