Luni, 20 11 2017
Adolescentă din Lugoj, găsită spânzurată într-o anexă a locuinței

Adolescentă din Lugoj, găsită spânzurată într-o anexă a locuinței

O tânără de 17 ani din municipiul Lugoj, judeţul Timiş a fost găsită de familie spânzurată într-o anexă a locuinţei, iar fata nu a lăsat niciun bilet de adio. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, Florina Dragomir, a declarat pentru News.ro că tânăra de 17 ani a fost găsită spânzurată, luni seara, într-o anexă a locuinţei din municipiul Lugoj. Mai multe echipaje de poliţie şi de la ambulanţă au sosit la locul incidentului, iar medicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă în zadar, fata fiind declarată decedată.

 

„Poliţistii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o tânără de 17 ani a fost găsită decedată într-o anexă a unei locuinţe de pe raza localităţii Lugoj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat Florina Dragomir.

 

Poliţiştii spun că familia fetei a declarat că nimic nu prevestea gestul tinerei şi că aceasta nu părea să aibă probleme. De asemenea, ea nu a lăsat un bilet de adio ca să îşi explice decizia.

 

Oamenii legii încearcă să afle ce a împins-o pe fată şi îşi ia viaţa.

 

Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din Lugoj, pentru autopsie.

 

(Sursa: digi24.ro)

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top