Bunuri de contrabandă, confiscate de la un cetățean moldovean oprit în trafic, în Iași

Bunuri de contrabandă, confiscate de la un cetățean moldovean oprit în trafic, în Iași

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit bunuri de contrabandă, în valoare de aproximativ 4.300 lei, pe care un cetăţean moldovean încerca să le comercializeze pe piața neagră din România.

 

În data de 13 martie a.c., în jurul orei 09.00, lucrători de poliţie judiciară din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, au organizat o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.

Astfel, pe timpul misiunii, aceștia au identificat în trafic, în municipiul Iaşi, un autovehicul marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Republica Moldova, despre care dețineau informații că este folosit în activități de contrabandă.

 

Polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire a mijlocului de transport şi, ulterior, la legitimarea conducătorului auto. Acesta este cetăţeanul moldovean Igor B., în vârstă de 44 de ani.

La controlul efectuat asupra maşinii, lucrătorii noştri au observat în portbagaj și în habitaclul acestuia mai multe recipiente din plastic de capacități diferite ce conțineau un lichid de culoare galben-verzuie cu miros specific motorinei, pachete de țigări de diferite mărci cu timbru de acciză Republica Moldova, două sacoșe din plastic în care se aflau mai multe sticle cu băuturi spirtoase, precum si mai multe recipiente din plastic de 1litru, cu inscripția ”Alcool etilic din cereale 96,6o”, cu timbru fiscal Republica Moldova.

 

În vederea efectuării unui control amănunţit, mijlocul de transport şi persoana au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, ocazie cu care au fost descoperite 47 litri alcool, 125 litri lichid de culoare galben-verzui, cu miros specific motorinei și 140 tigarete de diferite mărci.

La cercetări, bărbatul a declarat că intenţiona să comercializeze bunurile către diverse persoane din municipiul Iaşi.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă, iar produsele, în valoare totală de 4.300 de lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, lichidul de culoare galbenă, cu miros specific motorinei urmează să fie expertizat și valorificat în condițiile legii, iar autoturismul marca Volkswagen, model Passat, în valoare de 6.975 lei a fost indisponibilizat la sediul instituţiei până la finalizarea cercetărilor.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top