Luni, 22 10 2018
Un luptător din trupele SAS Iași, numit „Polițistul Anului”

Un luptător din trupele SAS Iași, numit „Polițistul Anului”

Pentru prima dată în istoria Serviciului de Acţiuni Speciale din Iaşi, un luptător a fost declarat poliţistul anului. A primit distincţia pentru că a intervenit, fără să stea pe gânduri, într-o situaţie care se putea transforma în tragedie. Și s-a întâmplat acest lucru când era în timpul său liber.

 

Lucrează de opt ani ca luptător al Serviciilor de Acţiuni Speciale în Iaşi şi a participat la sute de misiuni. A primit însă recunoaştere publică pentru o intervenţie făcută în timpul său liber.

Anul trecut, mergea cu maşina personală când a văzut un tânăr care flutura un pistol. A oprit, l-a pus la pământ pe potenţialul atacator şi şi-a chemat colegii, relatează Digi24.

Agent SAS, poliţistul anului Iaşi: „Acel moment s-a întâmplat inopinant, sincer nu am stat să mă gândesc. Am acţionat din instinct, în primul şi în primul rând. De acolo a decurs totul. Mai ales când am văzut că este vorba de o armă, nu poţi să stai, să eziţi.”

Chiar dacă pistolul tănârului nu era letal, acesta s-a ales cu dosar penal.

„Cred că este un premiu important întrucât, din anul 2001, de fapt, când s-a înfiinţat structura de intervenţii, nu a fost luat un premiu pentru poliţistul anului”, afirmă subcomisarul Gabriel Şchiopu, şeful SAS Iaşi.

Agent SAS, poliţistul anului Iaşi: „Trebuie să fii pregătit fizic, tactic şi psihic. Zilnic avem antrenamente. Şi la serviciu şi în timpul liber trebuie să ne antrenăm ca să ţinem pasul. Este un serviciu care, dacă nu îţi place, nu poţi să îl faci.”

Distincţiile, precum aceea primită de luptătorul SAS, au fost acordate de Ziua Poliţiei Române. Zeci de angajaţi ai MAI au primit, astfel, recunoaşterea activităţii lor.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top