Miercuri, 20 06 2018
Țigări de contrabandă, descoperite la Sculeni

Țigări de contrabandă, descoperite la Sculeni

Echipe de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit aproximativ 10.000 ţigarete, pe care doi bărbaţi, ambii cu cetățenie română şi R. Moldova, au încerca să le introducă ilegal în ţară, ascunse în vehiculele pe care le conduceau.

 

În data de 19 aprilie  a.c, în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, Dumitru M., cu cetățenie română şi R. Moldova în vârstă de 32 de ani, conducând un autoturism marca Opel Astra Caravan, înmatriculat în România.

În baza unor informaţii deţinute, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită, ascunsă  într-un loc special amenajat între bancheta din spate şi rezervorul autoturismului, cantitatea de totală de 5.100 ţigarete, marca Rothmans, de proveniență R.Moldova.

 

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare de 2.372 lei, sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 5.000 lei, precum și indisponibilizarea autoturismului, în valoare de 6.900 lei, în vederea confiscării.

La scurt timp, în jurul orei 06.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, Ion C., cu cetățenie română şi R. Moldova în vârstă de 43 de ani, conducând un autocamion marca Volvo.

 

La controlul de frontiera efectuat asupra mijlocului de transport, echipa comună de control a descoperit, ascunsă în cabina automarfarului, sub pat şi în spaţiul dintre frigider şi pat, cantitatea de totală de 4.000 ţigarete, marca Rothmans, de proveniență R.Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor, în valoare de 1.860 lei, în vederea confiscării, şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 6.000 lei.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top