fbpx
 
Chirica, a doua strigare la jaful cu Pohoață: notara ne dă aer curat, ieșenii îi dau 500.000 de euro

Chirica, a doua strigare la jaful cu Pohoață: notara ne dă aer curat, ieșenii îi dau 500.000 de euro


Jaf la drumul mare cu terenurile Primăriei: profit în lumea bună cu patrimoniul ieșenilor. E a doua oară când primarul încearcă s-o blagoslovească pe Manuela Pohoață și nu se lasă. Notara oferă la schimb două terenuri fără nicio valoare economică: unul pe trotuar, la Bd. Carol I, al doilea lipit de zidul Bisericii Bărboi. În schimb, Primăria îi cedează un teren în Smârdan evaluat la 480.000 de euro. Acolo era parcarea ilegală a imobiliarului Cristian Bolobiță.

A doua oară. În ședința Consiliului Local de miercuri, 31 octombrie, se încearcă parafarea unui schimb de terenuri între notara Manuela Pohoață și Primărie. Concret, notara dă două parcele, una în Copou și alta lângă biserica Bărboi pe care nu se poate construi mai nimic și primește la schimb o suprafață în cea mai râvnită zonă imobiliară, în Smârdan, pe strada Moldovei, la câteva minute de complexul Palas.

Opoziția reprezentată de consilierii locali ai PNL a anunțat că nu va vota schimbul. Surse din PSD susțin că e de așteptat ca o parte din cei 14 aleși social-democrați să iasă din sală la momentul votului sau chiar să absenteze de tot de la ședință astfel încât Executivul Primăriei să nu aibă cele două treimi de voturi necesare pentru proiectele patrimoniale.

Terenuri „moarte” economic
Notara Manuela Pohoață oferă Primăriei două parcele de teren. Unul dintre acestea este amplasat în Copou, pe bulevardul Carol I, la nr. 44. Are o suprafață de 431 metri pătrați cu o deschidere de 22 la bulevard și este evaluat la 660 euro/mp. Al doilea teren este pe strada Bărboi numărul 6, are 380 metri pătrați și este lângă gardul bisericii cu același nume, fiind evaluat la 457,50 euro/mp.

Deci, în total, notara oferă 811 metri pătrați la o valoare totală de aproximativ 458.000 de euro. Doar că pe cele două amplasamente nu se poate construi nimic cu valoare adăugată mare.

Aici era parcarea lui Bolobiță și valorează aproape jumătate de milion de euro. Profitul la un bloc cu 7 etaje e de 2 milioane de euro. Cadou pentru notara Pohoață

„Solicitarea petentei este motivată de avizul nefavorabil (din 2016 – n.r.) eliberat de Ministerul Culturii, Direcția Județeană pentru Cultură Iași dat în cazul terenului din bld. Carol I nr. 44 și în cazul terenului din str. Bărboi nr. 6 cu privire la intenția proprietarei de a obține certificat de urbanism în vederea edificării unor construcții cu destinație de utilizare diferite”.

Deci, poziționarea la bulevardul Copou și lângă biserica Bărboi nu permite construcția de clădiri mari, așadar terenurile nu pot fi valorificate economic. O recunosc chiar cei din Primărie care, în aceeași notă de fundamentare, în urma analizei avantajelor pe care le-ar primi ca urmare a schimbului enumeră: spațiu verde, parcare, punct de informare (pentru terenul din Copou) și spațiu de joacă, parcare și spațiu verde (pentru cel de pe Bărboi). Adică, concret, nu se poate face mai nimic.

În „inima” Smârdanului
În schimb, notara Pohoață ar urma să primească 836 metri pătrați pe strada Moldovei, evaluați la 551 euro/mp, deci un total de aproximativ 460.000 de euro. Dar respectiva parcelă se află în cea mai bună zonă imobiliară a orașului, în Smârdan, cartier care a cunoscut cea mai spectaculoasă dezvoltare în ultimii ani. De fapt, o parte din această suprafață a fost ocupată, samavolnic, de un dezvoltator imobiliar care i-a dat destinația de parcare pentru un bloc pe care l-a construit în apropiere, pe terenul său. Zilele trecute, reprezentanți ai Primăriei au dispus și dus până la capăt dezafectarea parcării. Practic, dalele au fost îndepărtate.

„Este un schimb de terenuri din care Iașul iese in pierdere. Primăria ofera 832 mp în Smârdan, într-o zonă cu potențial economic uriaș, unde beneficiarul va construi un bloc-turn din care va scoate profit de milioane de euro, iar în schimb va primi două parcele de teren cu valoare economică insignifiantă, pe trotuarul de lângă Parcul Copou și lângă zidul Bisericii Bărboi. Acest schimb, de fapt, este o ”pleașcă” pentru unul dintre samsarii imobiliari din anturajul viceprimarului Harabagiu, sforarul principal din Primăria Iași. Acest epigon este reprezentantul samsarilor imobiliari în Primăria Iași. Prin acest proiect, beneficiarul terenului de pe str. Moldovei primește fix terenul de care are nevoie pentru a mai construi un bloc și pentru a-și face parcare la actualul proiect imobiliar pe care îl are acolo.” Răzvan Timofciuc, consilier local PNL


Cu un bloc, e-o avere
Simulare. Dacă pe cei 836 metri pătrați s-ar construi un P+7 (la fel ca imobilul din apropiere), cu un procent de ocupare a terenului de 50% ar însemna o arie desfășurată de aproape 3.344 metri pătrați. Cu 500 de euro costul, ar însemna o investiție de aproximativ 1,6 milioane de euro. Din întreaga suprafață construită doar 70% va fi utilă, diferența constituind casa scării, spațiile tehnice, lift etc. La un preț de vânzare de măcar 1.500 euro/mp, reiese un venit de 3,5 milioane euro. După ce dăm jos costurile, rezultă un profit net care bate spre 2 milioane de euro.

Primăria primește la schimb niste spațiu verde pe care nu se poate construi nimic și care oricum rămâne pe loc, ca și până acum, în beneficiul ieșenilor

PNL și PSD spun „pas”
Despre poziționarea celor 14 consilieri locali ai PSD cu privire la acest schimb, dar și la cel dintre Primărie și Zămosteanu, Marius Ostaficiuc, liderul organizației municipale a social-democraților a spus: „Există o recomandare pentru aleșii noștri să fie reținuți cu privire la exprimarea unui vot pozitiv”. Acesta și-a argumentat părerea susținând că această recomandare a venit în urma unei analize a celor două proiecte în forurile interne, precum și a poziționărilor publice avute de o parte a presei și a societății civile cum că schimburile n-ar fi în folosul orașului.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: