fbpx
 
Dăncilă, suspans în legătură cu OUG privind rejudecarea proceselor

Dăncilă, suspans în legătură cu OUG privind rejudecarea proceselor


Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri în debutul ședinței de guvern că ”CCR a constatat că au fost folosite practici în afara cadrului legal, situația trebuie îndreptată”, fără a spune explicit dacă Executivul va adopta în ședința de azi ordonanța de urgență privind recursul în anulare promisă de Tudorel Toader. Dăncilă a mai spus că a transmis la întâlnirile avute la Bruxelles că ”drepturile cetățenilor nu sunt negociabile”. 

Premierul a reclamat că la Bruxelles există o presupusă ”campanie de dezinformare alimentată de oameni politici români, mergând până la cel mai înalt nivel”, despre care a spus că e ”inacceptabilă”.

”Am dat asigurări în toate întâlnirile că guvernul va acționa pentru respectarea valorilor și principiilor europene, respectarea drepturilor cetățenilor, statul de drept și independenta justiției, însă am transmis cu fermitate că cetățenii români trebuie să se bucure de aceleași drepturi și libertăți. CCR a constatat că au fost folosite practici în afara cadrului legal și situația trebuie îndreptată. Așa cum spunea președintele Jean Claude Juncker, drepturile cetățenilor nu sunt negociabile”, a spus Dăncilă.

Reamintim că Dăncilă declarase marți seara la Antena 3, chiar înainte de plecarea la Bruxelles, că trebuie dată ordonanța de urgență anunțată de Tudorel Toader pentru contestarea în anulare a sentințelor definitive prin care au fost condamnați definitiv de Completurile de 5 judecători (C5) ai Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în perioada 2014 – 2018 și declarate nelegal constituite de CCR.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30