ATENȚIE la etichetele mincinoase! Produse alimentare neconforme, găsite și la Iași. S-au aplicat amenzi uriașe

ATENȚIE la etichetele mincinoase! Produse alimentare neconforme, găsite și la Iași. S-au aplicat amenzi uriașe

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor continuă controalele privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte. Până acum au fost verificate 510 unități comerciale din București și din 30 de județe, printre care și Iașul. 38% dintre firmele verificat utilizau în procesul de fabricaţie specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate, produsele fiind prezentate consumatorilor ca având în compoziţie brânză proaspătă, telemea de vacă, caşcaval, etc. Amenzile aplicate au ajuns la valoarea totală de 1.274.800 lei.

Acţiunile se desfăşoară începând cu data de 21 ianuarie 2019, atât în Municipiul Bucureşti, cât şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ şi urmăresc, în principal, verificarea conformităţii denumirii produselor alimentare ce se comercializează, în raport cu înscrisurile de compoziţie din sistemul de etichetare.

De la debutul acţiunilor de control din acest an, pentru neconformităţile constatate de echipele mixte de control s-au aplicat sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare totală de 1.274.800 lei, din care în perioada 18-22 februarie 2019, suma de 237.400 lei şi s-au aplicat sancţiuni cu avertisment în 35 cazuri.

Până la această dată au fost verificate 510 unităţi comerciale în Bucureşti şi în 30 de judeţe: Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Bacău, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani, Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Braşov, Covasna.

În săptămâna 18-22 februarie 2019 s-au efectuat controale în judeţele Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Braşov, Covasna şi Municipiul Bucureşti, la 111 unităţi, după cum urmează: 27 patiserii, 27 laboratoare cofetărie/patiserie, 30 pizzerii, 11 fast–food-uri, 16 restaurante/catering.

Din cele 111 unităţi verificate în săptămâna 18-22 februarie 2019, un număr de 42 de unităţi, reprezentând 38%, utilizau în procesul de fabricaţie specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate, produsele fiind prezentate consumatorilor ca având în compoziţie brânză proaspătă, telemea de vacă, caşcaval, etc.

În această săptămână echipele mixte de control MADR-ANPC-ANSVSA continuă verificările în municipiul Bucureşti şi judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Maramureş, Satu-Mare şi Bihor.

În comparaţie cu săptămâna precedentă, când procentul de neconformităţi a fost de 45%, în urma celor mai recente verificări, s-a constatat o diminuare a fenomenului de substituire a produselor lactate cu specialităţi obţinute din grăsimi hidrogenate până la 38%.

Sursa Mediafax.

 


Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top