Duminica, 21 04 2019
Licitaţiile pentru două trosoane ale drumului expres Craiova-Piteşti, reluate de CNAIR

Licitaţiile pentru două trosoane ale drumului expres Craiova-Piteşti, reluate de CNAIR

CNAIR va relua licitaţia pentru tronsoanele 3 şi 4 ale drumului expres Craiova-Piteşti şi speră ca până la finele anului să semneze contractele, a declarat pentru MEDIAFAX Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al companiei.

„Suntem în procedura de relansare a licitaţiei. În mai, cel târziu, vrem să scoatem la licitaţie din nou, iar dacă lucrurile merg bine şi nu avem contestaţii, până la sfarşitul anului putem să avem contractul semnat”, a spus Şerbănescu. Asociaţia Pro Infrastructura a anunţat marţi, într-o postare pe Facebook, anularea, de către CNAIR, a licitaţiei pentru tronsonul 3 al drumului expres Craiova-Piteşti. Comunicările au fost trimise către ofertanţi în 18 februarie, susţine asociaţia, care precizează că aceeaşi soartă o are şi lotul 4 al drumului expres. Cele două tronsoane însumează 63,5 km, iar proiectul ar urma să fie întârziat cu cel puţin 17 luni.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top