Marti, 18 06 2019
I-a expirat dreptul de ședere: tânără din Canada, somată de polițiști să plece din Iași

I-a expirat dreptul de ședere: tânără din Canada, somată de polițiști să plece din Iași

Polițiștii de imigrări din Iași au prins doi cetățeni străini, din Canada și Republica Moldova, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de ședere.

Aceștia au fost avertizați și li s-au emis decizii de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească România în termen de 15 zile.

Astfel, poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Iaşi au desfăşurat recent un control, în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

În cadrul activităţilor întreprinse, au fost prinși cu şedere ilegală o femeie în vârstă de 23 de ani, din Canada, și un bărbat de 35 de ani, din Republica Moldova.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că străinii au intrat legal în România, iar, la expirarea dreptului de şedere, nu au părăsit teritoriul ţării noastre şi nici nu au întreprins demersuri pentru prelungirea acestuia.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestora decizii de returnare, prin care sunt obligați să părăsească teritoriul României în cel mult 15 zile.

Totodată, persoanele au fost sancţionate cu avertisment în conformitate cu legislația privind regimul străinilor în România.

 

Sursa: realitateadeiasi.net


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top