Scandal la un liceu din Alba: profesor de religie, acuzat că a lăsat însărcinată o elevă

Scandal la un liceu din Alba: profesor de religie, acuzat că a lăsat însărcinată o elevă

Situație șocantă la un liceu din Arieșeni, unde un profesor de religie este acuzat că a întreținut raporturi sexuale cu o elevă, minoră, aceasta rămânând însărcinată.

Potrivit ziarulunirea.ro, scandalul a început în urmă cu aproximativ un an și jumătate, când conducerea Liceului Tehnologic de Turism și Alimentație din Arieșeni a efectuat o anchetă internă în urma zvonurilor că profesorul de religie ar fi întreținut relații sexuale cu o elevă.

În urma anchetei, profesorul a fost găsit nevinovat și cazul a fost mușamalizat.

Însă, potrivit sursei citate, adevărul a ieșit acum la iveală după ce s-au făcut analizele copilului și ale tatălui.

Situația este cu atât mai gravă cu cât eleva provine dintr-o casă de tip familial.

Reacția autorităților

 „Nu am știut de cazul acesta, am citit si eu în presă. Am sunat-o pe doamna director de la Arieșeni care la vremea respectivă nu era director, ne-a spus că nu are nicio dovadă vizavi de acest fapt. Zvonuri știa și ea, dar nu există o dovadă. Am rugat-o să caute în arhiva unității de învățământ, că ea își aduce aminte din ce povesteau colegii, că s-a făcut o comisie de cercetare în școală și că s-a ajuns la concluzia că nu e adevărat ce se aude, iar directorul de la momentul respectiv nu a mai trimis organelor abilitate, respectiv poliției datele să investigheze. Eu nu știu nimic, nu am fost informată nici de director, nici de inspectorul de specialitate, respectiv de religie, dar am rugat-o să ne trimită tot ce are vizavi de această speță și să noi o să ne autosesizăm în urma articolelor apărute în presă, să trimită datele poliției să investigheze acest caz. Nu putem sta cu mâinile în sân, trebuie să luăm măsuri. La momentul respectiv trebuia sesizată poliția de către director, să investigheze, nu școala cercetează un caz de genul acesta”, a declarat Marcela Dărămuș, inspectorul șef al IȘJ Alba, pentru ziarulunirea.ro.

La rândul său, primarul Marin Jurj a declarat: „E foarte urât ce s-a întâmplat. Se pare că ar fi o certitudine. Nu știu când s-a întâmplat exact, dar a fost ceva scandal la școală anul trecut, s-a făcut o comisie și am înțeles că s-au așteptat rezultatele de la test. La noi încă nu a ajuns nimic oficial, dar lui i-ar fi venit și se pare că a ieșit că este tatăl copilului. Fata era crescută la casa de copii din Târsa, comuna Avram Iancu, nu locuia la noi în comună. Nici acum nu locuiește aici, nu știu exact unde este acum. Ea nu a făcut reclamație la poliție nici anul trecut și am înțeles că testul de paternitate a fost cerut și făcut când a fost luat copilul în plasament. Noi nu vrem, sub nicio formă, să mușamalizăm cazul. În momentul în care vom primi, oficial, rezultatul testului de paternitate, se vor lua măsuri prin consiliul de administrație al școlii”.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top