„Comoara” descoperită de polițiștii din Alba în casa unui sătean din Noșlac

„Comoara” descoperită de polițiștii din Alba în casa unui sătean din Noșlac

Poliţiştii din Alba au efectuat, în această dimineață, o percheziție la un bărbat de 30 de ani, bănuit de deținere de substanțe toxice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ascunderea sursei impozabile.

La domiciliul bărbatului, din comuna Noșlac, au fost găsite: o sticlă în care se afla aproape un kilogram de substanță de culoare argintie și o armă neletală, pentru care acesta nu a putut prezenta o autorizație.

De asemenea, polițiștii au descoperit și două vase din plastic ce conțineau aproape 11 kg. de minereu de culoare cenușie, pentru care bărbatul a prezentat un permis de exploatare, dar care nu a fost înregistrat în evidențele societății pe care acesta o deține.

Bunurile au fost ridicate în vederea efectuării analizei și stabilirii regimului din care acestea fac parte. Surse din anchetă au precizat că este vorba despre minereu de aur și despre mercur.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.


Citeste si...
Nota
(3 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top