fbpx
 
Viorica Dăncilă a anunțat că-l va demite astăzi pe șeful CNAS, Răzvan Vulcănescu

Viorica Dăncilă a anunțat că-l va demite astăzi pe șeful CNAS, Răzvan Vulcănescu


Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că îl va demite marţi pe preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu, dacă acesta nu-şi va de demisia, scrie Agerpres. Dăncilă a precizat că a trimis Corpul de control la CNAS.

„Azi am trimis Corpul de control al primului-ministru la CNAS. După cum ştiţi, am cerut demisia domnului Vulcănescu. Mâine, dacă dânsul nu-şi va prezenta demisia, îl demit şi am cerut o propunere ministrului Sănătăţii, pentru că am văzut că în spaţiul public a apărut ideea că nu ştiu cine face propunerea. Nominalizarea pentru preşedintele CNAS o face ministrul Sănătăţii. Casa Asigurărilor de Sănătate se află în subordinea primului-ministru. Deci mâine voi cere o nouă nominalizare şi dacă preşedintele Casei Asigurărilor de Sănătate nu-şi dă demisia, mâine îl voi demite", a afirmat Viorica Dăncilă, luni seară, la Antena 3.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi la Drobeta-Turnu Severin că i-a cerut ministrului Sănătăţii să-i demită pe directorul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru defecţiunea din sistemul informatic al Casei şi pe purtătorul de cuvânt al instituţiei, pentru declaraţiile făcute.

Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, a declarat în aceeaşi zi, pentru Agerpres, că nu a luat în calcul demisia la acest moment. „Nu am luat în calcul o demisie la acest moment. Nu consider că mă fac vinovat de nefuncţionalitatea platformei informatice şi sunt anumite lucruri care trebuie privite în ansamblu, de-a lungul timpului, de ce s-a ajuns la o astfel de situaţie", a spus Vulcănescu.

Purtătorul de cuvânt la CNAS, Daniel Osmanovici, declarase miercuri, într-un interviu la un post de radio pe tema defecţiunii sistemului informatic de la CNAS, că „oamenii mor oricum, şi cu, şi fără sistem".

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30