Familie de chinezi, călăuzită de un alt membru de familie, oprită la frontiera cu Serbia

Familie de chinezi, călăuzită de un alt membru de familie, oprită la frontiera cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din Oravița - judeţul Caraș-Severin au depistat patru cetățeni din China – o mamă împreună cu cei trei copii ai săi - care intenţionau să ajungă ilegal în Germania, cu ajutorul unui cetățean german, membru de familie.

În data de 19.08.2019, în jurul orei 21.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Oravița - judeţul Caraș-Severin au oprit pe comunicația DN 57, în localitatea de frontieră Grădinari, un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Germania, condus de o femeie, cetățean german.

Polițiștii de frontieră au constatat că în interiorul mijlocului de transport se mai aflau patru pasageri, o femeie şi trei copii, care nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa în zonă, fapt pentru care toţi ocupanţii din autoturism au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări.

Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că pasagerii sunt cetățeni din China, femeia are vârsta de 42 de ani, iar cei trei copii au vârste cuprinse între 4 şi 15 ani, fiind fiii săi. Totodată, s-a mai stabilit că la volanul autoturismului se afla sora femeii, cetăţean german, în vârstă de 51 de ani.

Mama celor trei minori a declarat că a călătorit împreună cu aceştia cu avionul până în Belgrad, de unde au fost preluaţi de sora ei şi conduşi cu autoturismul până în apropierea frontierei cu Romania, unde au trecut pe jos. Cetățeanul german a intrat legal în ţară prin punctul de trecere cu autoturismul, iar ulterior i-a așteptat şi preluat din apropierea frontierei cu Serbia, moment în care au fost depistaţi şi opriți de echipajul Poliției de Frontieră. Cetăţenii chinezi intenţionau să ajungă în acest mod în Germania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii chinezi, iar cetăţeanul german este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi, la finalizarea cercetărilor urmând a se lua măsurile legale care se impun.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top