Cinci delfini, găsiți morți pe plajele turistice românești

Cinci delfini, găsiți morți pe plajele turistice românești

Echipe ale ONG Mare Nostrum din Constanţa, care derulează două proiecte de studiere şi monitorizare a cetaceelor din Marea Neagră, au identificat cinci cazuri de delfini morţi pe plajele din staţiunile turistice în ultima săptămână.

Conform unui comunicat de presă al asociaţiei, cinci delfini au eşuat în ultimele şase zile pe litoralul românesc, în staţiunile Mamaia şi Eforie, starea avansată de descompunere nepermiţând stabilirea cauzei deceselor, dar comparativ cu anul 2018 se înregistrează un regres cu aproape 50% al incidentelor de acest gen.

„Patru dintre cele cinci exemplare identificate pe porţiunile de plajă din Mamaia şi Eforie sunt marsuini, un singur exemplar fiind de afalin, dar din cauza gradului de descompunere, specialiştii de la ONG Mare Nostrum nu au putut identifica cauza exactă a morţii. Doar în cazul unui exemplar cu lungimea de 100 cm am putut stabili că acesta a decedat ca urmare a prinderii accidentale într-o plasă de pescuit şi faţă de anul trecut avem mai puţine cazuri de cetacee eşuate”, se arată în comunicatul de presă.

Statistica pusă la dispoziţie de Mare Nostrum arată că anul acesta, până în prezent, sunt înregistrate 37 de cadavre de delfini găsite la mal, faţă de 75 de cazuri în perioada similară din 2019.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top