O tânără și-a dat foc după o ceartă cu iubitul: a ajuns în stare gravă la spital cu arsuri pe jumătate din corp

O tânără și-a dat foc după o ceartă cu iubitul: a ajuns în stare gravă la spital cu arsuri pe jumătate din corp

O tânără de 24 de ani din localitatea Bistriţa Bârgăului a ajuns, în noaptea de luni spre marţi, la spital, cu arsuri grave pe aproape jumătate din corp, după ce s-a autoincendiat în urma unei certe cu iubitul său.

Evenimentul a fost anunţat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat un echipaj al Ambulanţei cu medic şi un echipaj de prim-ajutor al SMURD.

Fata a ajuns la spital conştientă, dar cu arsuri de gradul III şi dureri foarte mari, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Camelia Strungari.

„La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa a fost adusă, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 2,30, o femeie de 24 de ani cu arsuri de gradul III pe aproximativ 45% din suprafaţa corpului (cap, faţă, gât, membre superioare, torace anterior, flancuri, abdomen), arsuri de căi aeriene, conştientă, însă cu dureri mari. Pacienta a fost tratată în UPU şi în această dimineaţă (marţi dimineaţă - n..r.) va fi transferată cu un elicopter SMURD la Spitalul de Arşi din Bucureşti", a transmis Camelia Strungari.

Poliţiştii au aflat de la fată că aceasta a luat decizia să îşi dea foc în urma unei certe avute cu iubitul, pe fondul geloziei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, a precizat că în cauză se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top