Foto: Știri de Cluj Foto: Știri de Cluj

Adolescentă din Cluj dată dispărută vineri, găsită bătută și abandonată pe câmp

O fată de 16 ani din comuna clujeană Cojocna care a fost dată dispărută, a fost găsită, sâmbătă, bătută și abandonată într-un lan de porumb.

Adolescenta a fost dată dispărută vineri, după ce a plecat de la școală din Cluj-Napoca și nu a mai ajuns acasă. Telefonul ei a fost închis și tânăra nu a mai putut fi contactată.

Poliția a reușit să o găsească sâmbătă, în jurul orei 13, abandonată într-un lan de porumb. Aceasta era în stare de inconștiență, bătută crunt și în hiopotermie, scrie Știri de Cluj.

„Minora a fost găsită cu urme de violenţă pe corp, motiv pentru care a fost transportată la unitatea medicala pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. A fost găsită pe raza localităţii Căianu, pe câmp”, transmite Poliția Cluj.

Polițiștii precizează că tânăra refuză să coopereze, lucru care îngreunează ancheta.

„În prezent, există un cerc de suspecţi, se iau în calcul mai multe ipoteze de lucru, fiind audiate mai multe persoane din anturajul fetei, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care minora a fost agresată”, au mai transmis polițiștii clujeni.

Poliția a anunțat lipsa fetei sâmbătă dimineața, când deja era căutată de ore bune.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top