Trei afgani și călăuza lor, un iranian, prinși la granița cu Serbia

Trei afgani și călăuza lor, un iranian, prinși la granița cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din Naidăş - judeţul Caraş-Severin au depistat trei cetățeni afgani, care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei, cu ajutorul unui cetățean iranian.

În data de 9 octombrie, ora 01.50, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Naidăş - judeţul Caraş-Severin au oprit pe comunicația DN 57, în localitatea de frontieră Răcăşdia, un autoturism înmatriculat în Germania, condus de un cetățean iranian, în vârstă de 41 de ani, care deţinea permis de rezidenţă în Germania. În interiorul mijlocului de transport se aflau trei pasageri care nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, motiv pentru care toţi au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări.

În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei trei pasageri sunt cetățeni din Afganistan, au vârste cuprinse între 21 şi 35 de ani, toţi fiind solicitanţi de azil în Serbia. Aceştia au trecut ilegal frontiera din ţara vecină, pe jos, fiind preluaţi de cetăţeanul iranian din apropierea frontierei de stat. Cetăţenii afgani au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul cetățeanului iranian.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Tribunalului Caraş-Severin,pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat faţă de cetăţenii afgani, respectiv de trafic de migranţi faţă de cetăţeanul iranian.

Totodată, faţă de călăuză, procurorul de caz a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată în cursul zilei de azi cu propunere de arestare preventivă, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

De asemenea, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe despre eveniment  în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top