fbpx
 
Adolescent mort într-un accident de snowmobil pe pârtia de schi de la Predeal

Adolescent mort într-un accident de snowmobil pe pârtia de schi de la Predeal


Un tânăr de 17 ani, din Bucureşti, a murit într-un accident pe pârtia de schi la Predeal, după ce sâmbătă noaptea, împreună cu un prieten, a furat un snowmobil.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, în cursul nopţii, cei doi tineri au sustras un snowmobil aflat la baza pârtiei şi, ulterior, au făcut un accident cu acesta.

„În timp ce se deplasau cu acesta, conducătorul vehiculului a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a rupt o plasă de protecţie a pârtiei şi a lovit un chioşc amplasat la baza acesteia. Conducătorul vehiculului, în vârstă de 17 ani, a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, ulterior fiind declarat decesul acestuia", a informat, duminică, IPJ Braşov.

Potrivit sursei citate, ce de-al doilea tânăr, de asemenea în vârstă de 17 ani, a ajuns la spital, unde a fost supus unor investigaţii medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, vătămare corporală şi ucidere din culpă, a menţionat sursa citată.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: