fbpx
 
Items filtered by date: Marti, 23 Octombrie 2018

Comisia de Transporturi din cadrul Camerei Deputaţilor a aprobat astăzi, propunerea de lege depusă de deputatul Petru Movilă privind construirea autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş.

Publicat in Politica Locala
Prima noutate e că lansarea programului a întârziat foarte mult, de prin mai tot se anunța că urmează lansarea. Abia acum, în luna octombrie, proiectul programului a intrat în dezbatere publică;

Publicat in Companii
Un singur lift pentru pacienți la Sf. Maria, părinții chinuindu-se pe scări, cu copiii în brațe. REPORTER DE IAȘI a inspectat ascensoarele din mai multe unități medicale din oraș. Pacienții nu prea au acces la lifturi, iar majoritatea sunt de pe vremea lui Pazvante. Poți aștepta și 30 de minute până prinzi loc într-un lift. În multe cazuri, termenul de verificare înscris în lifturi este depășit, dar managerii susțin că este vorba doar de lenea unui lipitor de afișe.

Marea majoritate a spitalelor din Iași sunt foarte vechi și, în ciuda unor renovări, nu fac față cerințelor actuale. O mare problemă a acestor spitale o reprezintă lifturile care deservesc zilnic mii de persoane. REPORTER DE IAȘI a mers în cinci dintre cele mai mari spitale din Iași, iar concluziile sunt îngrijorătoare.

Publicat in Reportaje

Publicat in Slideshow HOMEPAGE