ReporterIS - Social
Turnul cu 6 etaje și penthouse la etajul 7 de pe str. Moldovei, vizavi de Palas, reprezintă o ilegalitate de la un capăt la celălalt. Regulamentul construcțiilor din România interzicea să se construiască în acea zonă mai mult de P+3, amprenta blocului (POT) trebuia să fie maxim 20% din suprafața terenului, iar suprafața totală construită (CUT) să fie 1, adică 1.050 mp. Primăria a aprobat P+6+etaj retras, POT de 50% și CUT 4, adică peste 4.000 mp construiți. Chiar și așa, Niculiță a furat 567 mp peste ce avea autorizat. Toate se întâmplă pentru că Iașul nu are PUG nou. Mihai Chirica dădea asigurări, în 2014, că acolo nu se va construi mai mult de P+2. A încălcat toate promisiunile, iar Niculiță a venit la cumătria primarului. În urma acestor dezvăluiri, la Urbanism e derută, toate regulamentele fiind încălcate ani de zile.

Expertiza care aruncă în aer piața construcțiilor din Iași. Concluziile Vioricăi Novac, expert tehnic judiciar specializarea „Arhitectură”, depuse în instanță la o speță ce-l privește pe dezvoltatorul imobiliar Daniel Niculiță, sunt devastatoare.

Obligativitatea acordului notarial al vecinilor, existența de studii privind impactul psihic produs de diferența mare de înălțime a blocului de lângă case și includerea logiilor în amprenta blocului sunt câteva dintre cele mai importante constatări care își produc deja efectele.

Published in Slideshow HOMEPAGE

Published in Anchete
Actualul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, va pierde susţinerea partidului şi funcţia, Comitetul Executiv al PSD Bucureşti întrunindu-se, miercuri seara, pentru a lua o decizie în acest sens. Consilierul general Radu Ţuţu este favorit pentru preluarea postului lui Bădulescu, conform unor surse din partid.

Published in Guvern
În loc de un examen clasic, studenţii anului IV de la Robotică din Iaşi au organizat curse cu roboţii construiţi pe parcursul semestrului. Ideea inedită i-a aparţinut unui profesor de la Facultatea de Mecanică a Universităţii Tehnice din Iaşi.

Published in Educatie
Miercuri, 30 Ianuarie 2019 19:35

Rochii Dior, vedetele unei expoziții la Londra

Mai multe creaţii vestimentare ale designerului Christian Dior care au ajuns pe primele pagini ale ziarelor din lumea întreagă, precum rochia purtată de prinţesa Margaret la cea de-a 21-a aniversare a ei şi cea purtată de actriţa Jennifer Lawrence pe covorul roşu în seara când a câştigat premiul Oscar, sunt vedetele unei expoziţii organizate la Londra şi dedicate renumitei case de modă franceze, informează Reuters.

Published in Moda si stil
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 58, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, relatează Agerpres.

Published in Sanatate
La o şcoală din localitatea Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud, a ajuns, miercuri, un bax cu lapte infestat cu larve. Autorităţile au deschis anchete pentru a stabili cum s-a produs acest lucru, primele cercetări arătând că o cutie s-a spart şi a curs în interiorul baxului. Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud şi Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud au declanşat, miercuri, anchete, după ce la o şcoală din localitatea Rodna a fost descoperite larve într-un un bax cu 21 de cutii cu lapte destinat elevilor.

Published in Social
Autorităţile din provincia chineză Hubei au publicat un nou set de reguli pentru cei care fac livestreaming pe internet, transmite publicaţia Global Times. Măsurile vizează în special femeile care fac transmisiuni live pe internet. Acestea nu mai au voie să poarte haine provocatoare (inclusiv lenjerie intimă sau costume sexy), decolteuri adânci, haine transparente sau în culoarea pielii.

Published in Panorama
Compania IULIUS lansează platforma www.iuliusincomunitate.ro. Site-ul reunește acțiunile și evenimentele realizate în ultimii zece ani pentru dezvoltarea comunităților în care sunt prezente proiectele companiei. Totodată, platforma are rolul de canal principal de comunicare al viitoarelor inițiative de responsabilitate socială în domeniile mediu, comunitate și educație.

Published in Companii
Trei clase de elevi din Iași și-au suspendat cursurile din cauza numărului mare de infecții respiratorii înregistrate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică, Marius Voicescu, în clasele respective, luni, 29 ianuarie, absentau din motive medicale peste 20% dintre elevi.

Published in Moldova
Pagina 1 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top