De trei ani de zile, judeţul Iaşi şi, implicit, Consiliul Judeţean, au devenit bătaia de joc a PSD iar Maricel Popa, cel care a pretins că „deschide uşi” la Bucureşti, a fost constant umilit chiar de cei pe care acesta îi susţine. Niciodată judeţul Iaşi nu a avut un conducător mai slab la vârful Consiliului Judeţean iar obedienţa faţă de cei care izolează Moldova demască complicitatea prim-consilierului judeţean la stagnare şi degradare.

Maricel Popa a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că anunţul lui Mihai Chirica de a-i oferi sprijin lui Klaus Iohannis în campania de la prezidenţiale arată că intenţa edilului este de a se înscrie în PNL.

Medicii chirurgi de la Spitalul Regional „Sf. Maria" s-au revoltat împotriva noii conduceri a spitalului şi a conducerii Consiliului Județean, formuland acuzatii grave într-o scrisoare deschisă la adresa comportamentului „persecutiv, ostil şi arogant", manifestat de către managerul importat de la Botoșani şi de către prim consilierul judeţean.

Prin mult trâmbițatul Fond Național de Dezvoltare și Investiții, Viorica Dăncilă și Guvernul PSD nu fac altceva decât să cumpere bunăvoința și susținerea unor tabere din PSD, pentru a se perpetua la putere.

„Ieșenii nu mai au răbdare să asculte certurile interminabile și ping-pong-ul steril dintre Primărie și Direcția Regională de Administrare a Drumurilor din subordinea Ministerului Transporturilor pe subiectul șoselei ocolitoare a Municipiului Iași.

Timişoara va avea stadion de 30.000 de locuri cu bani de la CNI (Guvern). Nu ştiu ce criterii s-au avut în vedere, dar realitatea crudă este ca în toată Moldova, de la Milcov până în Darabani, unde se agaţă harta-n cui, CNI n-a finanţat niciun stadion şi nicio sală polivalentă modernă. Un teritoriu imens, cu 9 judeţe, cu o treime din populaţia ţării, lăsat pustiu. Este frustrant.

S-a plecat de la 2 milioane de lei. Omul de afaceri a refuzat și a obținut 6 milioane de lei în justiție. Acum, instanța i-a mai dat 3 milioane despăgubiri pentru întârzierea cu care a fost plătit. Pe terenul lui Giani Canschi trebuia prelungită pista de aterizare. Culmea, omul de afaceri face și modernizarea Spitalului „Sf. Maria”, având contract tocmai cu cei cu care s-a judecat. Șeful CJ Maricel Popa: „N-am ce-i face!”

Încă 3,1 milioane de lei mai vrea omul de afaceri Giani Canschi, prin Geprocon, de la Consiliul Județean Iași. Banii ar fi dobânzile acumulate la exproprierea unui teren destinat extinderii Aeroportului. Exproprierea s-a produs în 2011, dar Canschi a încasat banii în 2018 și, din această cauză, vrea încă 3,1 milioane de lei.

Mii de elevi care se întorc la școală pe 9 septembrie vor găsi aceleași toalete mizerabile, fără apă și canalizare, aflate în curte.

Pagina 1 din 22

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top