Prefectul de Iași, Marian Grigoraș, a anunțat joi stabilirea zonelor de protecție în două localități din județ în care a fost confirmată prezența pestei porcine africane.

Un accident de circulație grav a avut loc joi dimineață în localitatea Țibănești, din județul Iași. Trei victime, în urma impactului dintre două autoturisme.

Imaginile postate de președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, cu reabilitarea grădiniței din satul Răsboieni, comuna Țibănești, a atras un val de reacții negative. Totul este legat de o poză cu toaleta grădiniței, unde se poate observa că WC-urile sunt la comun, zeci de copii fiind nevoiți astfel să folosească toaleta în văzul altor copii.

Polițiștii ieșeni au identificat un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

Micile primării sunt sub jugul clanurilor: incompatibilitățile între soți sunt rezolvate prin artificii grosolane. Familiile conduc primării, Poliție, consilii locale și departamentele financiare. La Ţibăneşti, primarul Aurica Cobuz şi-a făcut soţul şef la Poliţia Locală, cu salariu de 1.000 de euro. Au făcut un artificiu, trecând Poliția în subordinea viceprimarului. La Mironeasa, viceprimarul şi primarul sunt soţ şi soţie. La Trifeşti, soţul este primar, soţia contabil-şef, dar spun că nu sunt incompatibili: actele le semnează altcineva. La Tătăruși, primarul a divorțat de formă de secretarul CL, iar la Grozești pe toți angajații îi cheamă Lupu.

Primarii comunelor fac orice le trece prin cap. La ordinea zilei este angajarea rudelor în instituţiile pe care le conduc. Cu ajutorul unor consilii locale favorabile, îşi fac membrii familiilor funcţionari, fără teamă de consecinţe şi  au mereu răspunsuri pe lângă lege la îndemână. Este exemplul câtorva primari din judeţul Iaşi care le sunt şefi partenerilor de viaţă sau rudelor apropiate.

Poliţiştii din Miroslava, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept şi furt de arbori, din pădurea Vadu Vejei. 4 persoane au fost reţinute.

Polițiștii Țibănești au identificat un bărbat de 42 de ani, din localitate, bănuit de comiterea a 3 infracțiuni de furt calificat.

Polițiștii din Miroslava și Ţibăneşti au identificat luni, 22 mai, 4 tineri și un bărbat, bănuiți de comiterea de  infracțiunide furt calificat și complicitate la furt calificat.

Perchezițiile DNA de la DADJ Iași și de la Consiliul Județean pornesc de la o expertiză realizată la sfârșitul anului trecut care confirma neconformitățile identificate la lucrările efectuate în luna septembrie 2016 pe DJ 248A Iași-Voinești-Țibănești. Surse din anchetă au declarat pentru REPORTER DE IAȘI că suspiciuni de dare și luare de mită.

Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top