fbpx
 
Un polițist din Florida a resuscitat un bebeluș pe marginea drumului, după ce mașina în care se afla copilul a fost implicată într-un accident.

Un şofer de TIR care a produs un accident în comuna dâmboviţeană Răzvad, în care au fost răniţi doi copii, a fugit de la locul faptei, fiind prins ulterior pe raza unei localităţi din judeţ, informează, marţi, IPJ Dâmboviţa.

Un tragic accident în Italia a pus capăt speranțelor de găsire în viață a lui Dorel Văduva, un român în vârstă de 44 de ani, dispărut de două săptămâni.

Bărbatul care acum doi ani a produs un accident ca să își ucidă fosta soție a fost condamnat la 22 de ani de închisoare pentru omor calificat. Cazul a fost greu de demonstrat, dar imaginile surprinse de camerele de supraveghere au arătat, în final, că fapta a fost comisă cu premeditare.

Judecătoria Mangalia a rămas în pronunţare pe latura penală a dosarului de vătămare corporală din culpă în care a fost trimisă în judecată fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei.

Anchetă uriașă după un incident în care au fost implicați un edil din județul Cluj, surprins băut la volan și polițiștii care ar fi încercat să-l ajute să scape de dosar. Totul a pornit după ce o filmare halucinantă, în care edilul este surprins mâncând zăpadă, ca sa scape de mirosul de alcool, a ajuns în spațiul virtual.

Doi bărbaţi au ajuns la spital cu traumatisme, după ce au fost implicaţi joi dimineaţă într-un accident pe autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, în zona ieşirii spre Agnita, transmite Agerpres.

O motocicletă de pe care a căzut motociclistul a intrat în coliziune cu o autospecială de poliţie aflată în misiune, marţi, pe o stradă din municipiul Timişoara, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Un bebeluş de opt luni şi un bărbat de 29 de ani au decedat, iar o tânără de 17 a fost grav rănită în urma unui accident rutier produs, în noaptea de marţi spre miercuri, pe DN 14, la ieşirea din Copşa Mică spre Mediaş.

O fetiţă de 4 ani şi mama sa au fost rănite după ce autobuzul în care se aflau s-a ciocnit cu un autoturism vineri, pe o stradă din Timişoara.

Pagina 3 din 140

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31