fbpx
 
Locuri în care Direcţia Naţională Anticorupţie nu a făcut prea mulţi purici. Ordinea şi disciplina militară au dat chix tocmai la Spitalul Militar. Zeci de persoane au fost puse pe drumuri cu ocazia organizării unui concurs, s-a dat proba scrisă, iar apoi concursul a fost anulat. Motivul: nu a fost desemnat legal un membru al comisiei de concurs. „Gurile rele” susţin că este o găselniţă pentru ca reluarea procedurii să ducă la angajările dorite.

La începutul acestei luni, la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Dr. Iacob Czihac“ Iaşi a fost organizat un concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical la Secţia clinică medicină internă şi la Cabinetul pneumologic ambulatoriu integrat, precum şi a unui post de infirmieră la cabinetul de psihiatrie. La concursul pentru asistente s-au înscris 30 de persoane, două dosare fiind respinse pentru lipsa unor documenete. De la proba scrisă, ce a avut loc pe 7 iunie, au lipsit cinci persoane, iar trei au fost respinse. Dintre cei 20 de candidaţi admişi, două persoane au luat punctaj maxim de 100 de puncte şi aveau şanse mari ca la proba practică şi la interviu să obţină posturile scoase la concurs.

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30