Sambata, 16 02 2019
Numărul cazurilor de rujeolă confirmate în România până la data de 28 octombrie 2016 a ajuns la 935, a transmis Ministerul Sănătății. Astfel, față de ultima informare acesta a crescut cu 149. Ministerul mai avetizează că șase persoane au murit din cauza acestei boli.

 

Majoritatea cazurilor reprezintă focare în comunitățile în care puțini oameni s-au vaccinat. În acest context, instituția a îndemnat în numeroase rânduri populația la imunizare.

 

„Cazuri s-au înregistrat în 30 de județe, cele mai multe în Arad, Mureș și Bistrița. Majoritatea sunt focare în comunitățile unde vaccinarea a fost scăzută. În acest context, s-a recomandat intensificarea acțiunilor de vaccinare a copiilor. Până la această dată au fost recuperați la vaccinare peste 3.000 de copii cu vârste între un an și 15 ani.

 

Mulți părinți și-au dat seama că trebuie să-și vaccineze copiii și-au mers la medicul de familie. Pe de altă parte, medicii de familie i-au chemat la vaccinare pe copii. O altă măsură pe care au dispus-o medicii e aceea că au scăzut vârsta de vaccinare la 7 luni, pentru ca și copiii sub un an să fie protejați”, a declarat Valentin Popescu, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății.

 

Acesta a mai spus că nu se pune problema ca dozele de vaccin să lipsească.

 

(Sursa: b1.ro)

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în ultimele 8 luni ale anului au fost înregistrate 675 de cazuri de rujeolă confirmate, faţă de doar 7 câte au fost în tot anul trecut.

 

„În primele opt luni ale acestui an, România a înregistrat 675 de cazuri confirmate de rujeolă în 23 de județe. 2 copii au murit. Un al treilea deces suspect de rujeolă a fost înregistrat zilele trecute, dar așteaptă confirmarea finală. Comparativ cu anul 2015, creșterea este mai mult decât alarmantă. În tot anul trecut au existat doar 7 cazuri confirmate de rujeolă și niciun deces”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

 

„Ministerul Sănătății condamnă în cei mai duri termeni campaniile iresponsabile împotriva vaccinării copiilor. Rezultatele acestora se traduc, de exemplu, în înmulțirea cazurilor de rujeolă de zeci de ori într-un singur an. În România, în ultimii doi ani, nu au existat probleme majore la aprovizionarea cu vaccinul ROR. Cele trei cazuri de deces au survenit la copii sub vârsta de 1 an, adică sub vârsta la care se efectuează vaccinarea împotriva rujeolei (vaccinul ROR). Acești copii au murit inutil și fără sens. Într-o comunitate cu acoperire optimă a vaccinării, toți copii sub 1 an sunt protejați de așa-numitul efect de protecție de grup. Mai simplu, cei trei copii decedați ar fi putut fi protejați prin neapariția rujeolei la copiii mai mari, trecuți de vârsta de vaccinare, dacă aceștia ar fi fost vaccinați”, se mai spune în comunicatul citat.

 

În zonele afectate, Institutul Național de Sănătate Publică recomandă vaccinarea copiilor la vârsta de 7 luni cu refacerea vaccinului la vârsta normală de 1 an.

 

Distribuția cazurilor pe județe:

- la granița dintre judetele Bistrița Năsăud și Cluj (219 cazuri)

- în județul Mureș (145 cazuri)

- în județul Arad (113 cazuri din care 2 decese la copii cu vârsta sub 1 an)

- în județul Timiș (71 cazuri din care 1 deces la copil cu vârsta sub 1 an)

- în județul Suceava (27 cazuri)

- în județul Brașov (33 cazuri)

- în județul Sălaj (7 cazuri)

- în județul Hunedoara (14 cazuri)

- în județul Caraș - Severin (13 cazuri)

- în județul Alba (3 cazuri)

 

Cazuri sporadice de rujeolă au fost confirmate la persoane nevaccinate/ incomplet vaccinate din București (4 cazuri) si din județele:

- Bacău (3 cazuri)

- Bihor (1 caz)

- Constanța (3 cazuri)

- Dâmbovița (2 cazuri)

- Giurgiu (1 caz)

- Mehedinți (1 caz)

- Neamț (2 cazuri)

- Olt (2 cazuri)

- Sibiu (3 cazuri)

- Vaslui (1 caz)

 

Cazuri sporadice înseamnă cazuri care nu pot fi legate între ele în număr ce minimum trei. Până în luna august, inclusiv în regiunile afectate, au fost recuperați la vaccinare 573 de copii cu vârste între 1 – 15 ani.

 

(Surs: digi24.ro)

Deputatul PNL, Lucia Varga, vicepreşedinte al Comisiei pentru mediu îi cheamă la dialog pe ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi pe primarii oraşelor Iaşi, Braşov şi Bucureşti, oraşe care au grave probleme de poluare a aerului, înregistrând depăşiri ale limitelor admise.

 

„În calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru mediu chem la dialog ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi primarii oraşelor Iaşi, Braşov şi Bucureşti pentru soluţionarea problemelor de poluare a aerului. Încă din luna decembrie a anului 2015 am transmis o interpelare către ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu privire la situaţia de infringement în care se află România din cauza nerespectării condiţiilor de calitate a aerului, ce cauzează astm, boli cardiovasculare, cancer pulmonar şi decese premature.", a declarat Lucia Varga.

 

Deputatul mai susţine că în luna mai a acestui an a revenit asupra acestei probleme de mediu, atrăgând încă o dată atenţia guvernanţilor că România nu asigură o calitate a aerului corespunzătoare pentru populaţie, iar consecinţele sunt dezastruoase şi costisitoare, atât prin prisma sumelor plătite ca sancţiuni de ţara noastră în calitate de stat membru al Uniunii Europene, cât şi a creşterii numărului cazurilor de afecţiuni respiratorii, ce necesită tratamente de lungă durată.

 

Însă, din mai şi până acum, nici autoritatea publică centrală de mediu, nici autorităţile locale nu au întreprins nicio măsură eficientă, care să ducă la soluţionarea acestor probleme, deşi există instrumente reglementate prin lege, susţine Varga

 

„Luând în considerare toate aceste aspecte, astăzi în cadrul şedinţei Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, am solicitat prezenţa, la întrunirea de săptămâna viitoare a Comisiei, a ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi a reprezentanţilor autorităţilor locale din cele trei oraşe – Iaşi, Braşov şi Bucureşti, pentru a ne informa cu privire la situaţia reală a poluării aerului şi la măsurile de strictă urgenţă care se impun.", anunţă deputata.

 

Anunţul Luciei Varga vine în contextul în care ministrul Mediului a anunţat la rândul său că Gabriela Firea evită dialogul cu ea pe tema problemelor de mediu ce ţin de competenţa Primăriei Bucureşti. Paşca-Palmer a acuzat că primăriţa Capitalei a absentat nemotivat miercuri de la discuţia în cadrul căreia intenţiona să pună pe tapet problemele grave de poluarea ale Bucureştiului, inclusiv cele ce ţin de infringement.

 

(Sursa: Epoch Times România)

Trei nou-născuți au murit în ultimele zile din cauza infecției cu piocianic, unul dintre cei mai agresivi și recurenți germeni din spitalele românești, relevă o anchetă jurnalistică publicată de tolo.ro. Pentru a scăpa de responsabilitate, la ultimul deces, medicii de la Spitalul Județean Suceava au trecut pe Certificatul medical constatator că mama avea infecția înainte de a fi internată.

 

Vasile Emilian Haidamac se naște pe 25 februarie, într-o noapte tânără, așa cum spunem când ne dăm ghes să ne trăim viața.

 

Vasile vine pe lume la Spitalul Județean Suceava. Are 3,9 kilograme și e clinic sănătos.

„A doua zi, sunăm la spital și auzim pe fundal: trebuie să îl botezați repede pe copil!”, povestește Tudor, tatăl lui Vasile.

 

Familia află că pruncul e într-o stare proastă prin invocarea preotului de o voce din planul secund al convorbirii telefonice. O voce care-i sufla colegului său. Ca în adevărurile prea puternice ca să fie rostite direct.

 

Copilul moare în noaptea următoare, pe 27 februarie. Trecuseră 27 de ore de la naștere.

 

Pe Certificatul medical constatator al decesului nr. 216 din 29 februarie 2016, la cauzele morții, „care se înscriu cu litere majuscule”, după cum îndeamnă o rubrică din document, scrie:  „Stop cardio-respirator, neresuscitabil.  Insuficiență respiratorie acută. Bronhopneumonie congenitală cu Pseudomonas aeruginosa.” Piocianic!

 

Citește mai mult AICI

Pagina 3 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top